Scenarista cubaneză Delia Fiallo, considerată „mama telenovelei” şi la originea unor succese internaţionale precum telenovela „Cristal”, a murit marţi la Miami, în vârstă de 96 de ani, a confirmat nora ei pentru AFP.
Pionieră a acestui tip de serial romantic extrem de popular în America Latină, Delia Fiallo, a cărei carieră a început la mijlocul secolului trecut, declarase pentru AFP într-un interviu din 2018 că vrea ca lumea să-şi amintească de ea „ca de o persoană care a iubit mult şi care a fost foarte iubită”.
Nora sa, Odalis Baez, a confirmat decesul scenaristei pentru AFP.
Considerată de către fanii săi „mama telenovelei”, Delia Fiallo şi-a pus amprenta prin scenariile sale asupra culturii populare hispano-americane din a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Şi-a început cariera în 1950 cu telenovele radiofonice, iar în 1957 a scris primul scenariu destinat televiziunii.
După ce a plecat din Cuba şi s-a mutat la Miami în 1966, Delia Fiallo a colaborat apoi cu posturile de televiziune venezuelene la seriale precum „Lucecita” în 1967 sau pentru succese mondiale precum „Esmeralda”, „Leonela”, „Cristal” şi „Kassandra”.