Prințul Harry critică din nou Casa Regală

Prințul Harry a criticat din nou familia regală britanică și a sugerat că felul în care a fost crescut de tatăl său, prințul Charles, a fost greșit. Ducele de Sussex a vorbit de „durere și suferință genetică” în familia regală și a accentuat faptul că își va educa și crește copiii într-un fel diferit de cel al familiei sale, relatează The Guardian.

În cel mai recent interviu al său, Harry a comparat viața în cadrul familiei regale cu viața unui animal într-o cușcă la grădina zoologică. „Nu vreau să arunc vina pe nimeni. Nu cred că ar trebui să arătăm cu degetul sau să învinuim, dar atunci când vine vorba de creșterea unui copil, dacă eu am suferit o formă de durere și suferință pentru că și ea a fost suferită de tatăl meu sau de părinții mei, atunci eu voi rupe acest ciclu, nu îl voi mai transmite generației următoare”, a spus prințul Harry.

„Este vorba de multă durere și suferință genetică – ele se transmit, așa că părinții ar trebui să se gândească – «Acest lucru mi s-a întâmplat mie dar mă voi asigura că nu ți se întâmplă și ție»”, a adăugat el, referindu-se la felul în care vrea să își educe copiii. El a mai spus că între vârsta de 20 și 30 de ani și-a dat seama că nu își dorește „job-ul” regal, luând în considerare și ce i s-a întâmplat mamei sale, dar că a trebuit să „zâmbească” și „să îndure” – „Am văzut ce este în spatele cortinei, știu care este modelul, știu cum funcționează operațiunea și nu vreau să fac parte din ea. E o combinație între The Truman Show și a fi un animal în cușcă la zoo”. The Truman Show este un film satiric din 1998 cu Jim Carrey, în care personajul principal devine conștient că este în secret vedeta reality-show-lui.

Prințul Harry i-a acordat un interviu actorului american Dax Shepard în cadrul podcast-ul Armchair Expert, unde și-a promovat noul serial despre sănătatea mintală, The Me You Can’t See, cu Oprah Winfrey, care va fi lansat săptămâna viitoare. După lansarea podcastului, Muzeul Madame Tussauds a separat statuile din ceară ale prinţului Harry şi Meghan de cele ale familiei regale. Acestea vor fi expuse în zona dedicată personalităţilor de la Hollywood.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI