Ana Bogdan s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de tenis de la Istanbul

Jucătoarea de tenis Ana Bogdan (102 WTA) a trecut joi în sferturile de finală ale turneului de tenis WTA 250 de la Istanbul, învingând cu 6-3, 6-3, pe jucătoarea cehă Barbora Krejcikova (43 WTA), favorita numărul 5 a turneului, într-o oră și 22 minute.

În primul set, Bogdan a reușit un break la 2-1, însă cehoaica a făcut imediat rebreak. În game-ul 6, Bogdan a returnat perfect și a mai făcut un break, avans care i-a fost suficient pentru câștigarea setului.

În setul doi, Ana Bogdan a ratat la 5-2 trei mingi de meci, cedând game-ul pe propriul serviciu. În replica, Bogdan a făcut rebreak-ul și s-a impus, câștigând meciul în două seturi.

Pentru calificarea în sferturile de finală, Ana Bogdan va fi recompensată cu 5800 USD și 60 de puncte WTA.

În sferturile de finală, Ana Bogdan o va întâlni pe rusoaica Veronika Kudermetova, favorita numărul 3 a turneului.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI