Vedete· 2 min citire

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez

Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez

Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez

Scris de Andreea Damian Publicat: 12 aug. 2026, 14:24

Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez s-au căsătorit marți, 11 august 2026, în cadrul unei ceremonii civile discrete, organizate în Cascais, Portugalia.

Evenimentul a fost ținut departe de ochii publicului, iar la ceremonie au participat cei cinci copii ai cuplului și ai lui Ronaldo. Primele imagini publicate chiar de proaspătul soț oferă o privire asupra momentului special.

Cristiano Ronaldo a distribuit pe rețelele sociale o fotografie în care apar mâinile lui și ale Georginei Rodriguez, amândoi purtând verighetele. Imaginea a fost însoțită de un mesaj extrem de scurt, „C❤️G”, prin care starul portughez a confirmat că cei doi sunt oficial căsătoriți.

Spre deosebire de evenimentele spectaculoase cu care cei doi și-au obișnuit fanii, nunta a fost una intimă. Nu au fost oferite detalii despre o petrecere fastuoasă sau despre o listă extinsă de invitați.

Potrivit informațiilor transmise presei, ceremonia civilă a fost descrisă drept un „moment privat și intim”, iar familia apropiată a avut un rol central în această zi. Singura imagine oficială făcută publică imediat după ceremonie este cea cu mâinile lor și verighetele.

Însă în mediul online au mai apărut încă două fotografii de la evenimentul secret, una dintre acestea fiind postată pe Instagram de Piers Morgan, bun prieten al lui Cristiano Ronaldo.

„Felicitări prietenilor mei, Cristiano și Georgina, pentru căsătorie! Ceremonia din Portugalia, care a avut loc astăzi, a fost un moment privat și intim, la care au participat cei cinci copii ai lor. Sunt un cuplu minunat și le doresc amândurora o căsnicie lungă și fericită împreună. Felicitări”, a scris Piers Morgan pe Instagram.

Ceremonia a avut loc la un an exact după momentul în care Georgina Rodriguez a anunțat logodna.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Vedeta Zilei și pe Google News