Perechea compusă din românca Monica Niculescu și spaniola Cristina Bucșa a fost învinsă în două seturi, 6-2, 7-5, de cuplul italian Sarra Errani/Jasmina Paolini, vineri, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului WTA 1.000 de la Beijing, dotat cu premii totale de 8.995.610 dolari.
Niculescu și Bucșa, s-au înclinat după o oră și 26 de minute de joc. Ele au primit un cec de 18.640 de dolari și 10 puncte WTA pentru participarea la această probă.
Cristina Bușca, jucătoare născută la Chișinău, participă și la proba de simplu a turneului de la Beijing, în care a învins-o joi în primul tur, cu 6-3, 6-2, pe chinezoaica Yao Xinxin.
Ea o va avea ca adversară în meciul următor pe rusoaica Liudmila Samsonova, finalista ediției trecute a acestei competiții, calificată direct în turul secund.
AGERPRES