Valerie Lungu și Alex Gîlcă au publicat primele imagini de la cununia civilă, care a avut loc pe 23 septembrie. Cei doi au arătat implecabil în ziua în care au spus un „DA” hotărât în fața ofițerului de stare civilă.
Influencerița a strălucit într-o ținută atipică și plină de rafinament, formată dintr-o cămașă elegantă, fustă lungă și o pălărie spectaculoasă, completată perfect de un buchet simplu de flori de câmp.
Vedeta a purtat un compleu rafinat, format din sacou și fustă lungă, al cărui preț se ridică la aproape 6.000 de lei. Alex Gîlcă a completat perfect apariția iubitei sale, alegând un costum negru clasic, cămașă albă și papion.
Petrecerea de după cununie a avut loc într-un restaurant select, unde atmosfera a fost definită de un decor fastuos, dominat de flori proaspete și lumânări așezate în sfeșnice aurii.
Valerie Lungu și Alex Gîlcă au făcut pasul cel mare exact așa cum plănuiseră încă din vară, când influencerița a fost cerută în căsătorie. Deși stabiliseră de atunci să facă cununia civilă în această toamnă, iar cea religioasă abia anul viitor, cei doi au fost extrem de discreți. Vedeta a mărturisit că și-a dorit un eveniment intim, departe de ochii curioșilor, motiv pentru care au păstrat secrete atât data exactă.
„Vrem mai întâi să ne bucurăm noi de acest eveniment și după aceea o să vadă oamenii și o să se bucure și oamenii de el. Va fi un eveniment cu oamenii de suflet. N-o să fie… o să fie un eveniment foarte restrâns, doar cu oamenii cei mai, cei mai apropiați. Sunt 30 de oameni, persoane, doar prietenii și familia cea mai apropiată, atât!”, declara Valerie Lungu înainte de cununia civilă.