Monden· 2 min citire

Andreea Antonescu explică de ce nu a venit la nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea

Andreea Antonescu / Andreea Bălan&Victor Cornea

Andreea Antonescu / Andreea Bălan&Victor Cornea

Scris de Andreea Damian Publicat: 23 oct. 2026, 13:38

Andreea Antonescu a acordat recent un interviu, în care a vorbit despre tensiunile dintre ea și fosta colegă de trupă, Andreea Bălan. De ceva timp, acestea nu își mai vorbesc, iar artista a lipsit de la nunta prietenei sale cu Victor Cornea.

„Am văzut și eu că s-a discutat despre acest subiect, dar am ajuns într-un moment al vieții mele în care nu mai simt nevoia să explic fiecare situație sau să răspund fiecărei speculații. Sunt lucruri care țin pur și simplu de parcursul fiecăruia dintre noi și cred că maturitatea înseamnă și să știi când să lași lucrurile acolo unde sunt, fără reproșuri și fără regrete. Eu aleg să păstrez lucrurile frumoase, respectul pentru ceea ce am construit împreună și să privesc înainte. Îi doresc Andreei să fie fericită și să se bucure de tot ceea ce trăiește. Până la urmă, fiecare dintre noi are propriul drum, iar eu sunt foarte împăcată cu al meu”, a spus Andreea Antonescu pentru revista VIVA!

Legat de revenirea André pe scenă, Andreea Antonescu spune că de-a lungul anilor a învățat să fie deschisă provocărilor legate de viața profesională.

„Din partea mea, există și vor exista întotdeauna respect și recunoștință pentru tot ceea ce am construit împreună și pentru povestea extraordinară pe care am trăit-o în André. Sunt ani care fac parte din viața mea, din devenirea mea ca artist și ca om, și pe care nimeni și nimic nu îi poate șterge.

Astăzi, fiecare dintre noi are propriul drum, iar eu cred foarte mult în a respecta alegerile și parcursul fiecărui om. Păstrez cu drag ceea ce a fost frumos și privesc înainte cu liniște și cu recunoștință pentru tot ceea ce am trăit. Cât despre o eventuală revenire André, am învățat de-a lungul vieții să nu spun niciodată niciodată.

Din partea mea, muzica și scena vor rămâne întotdeauna o mare iubire, iar dacă viața va crea cândva contextul potrivit pentru un astfel de moment, lucrurile se vor așeza așa cum trebuie. Cred însă că o revenire trebuie să vină firesc, cu bucurie și cu aceeași energie sinceră pe care publicul a iubit-o întotdeauna la noi. Muzica trebuie să vină din emoție, nu din obligație”, a mai adăugat vedeta.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vedeta Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Monden