Actualitate· 3 min citire

Volodimir Zelenski, apel către populație: Trebuie să reducem consumul de electricitate în intervalul orar 17.00 - 23.00

Volodimir Zelenski, apel către populaţie: Trebuie să reducem consumul de electricitate în intervalul orar 17.00 - 23.00

Volodimir Zelenski, apel către populaţie: Trebuie să reducem consumul de electricitate în intervalul orar 17.00 - 23.00

Scris de Andreea Ionescu Publicat: 17 oct. 2022, 16:26

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat, într-un discurs susținut duminică, de Ziua mondială a alimentației, că Ucraina a exportat aproape 8 milioane de tone de alimente cu mai mult de 300 de nave, cantitate din care peste jumătate a ajuns în Africa și în Asia.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat, într-un discurs susținut duminică, de Ziua mondială a alimentației, că Ucraina a exportat aproape 8 milioane de tone de alimente cu mai mult de 300 de nave, cantitate din care peste jumătate a ajuns în Africa și în Asia.

“Aceasta este misiunea globală a țării noastre: și datorită livrărilor Ucrainei, regiuni întregi din lume își mențin securitatea socială și politică”, a subliniat el.

“În 16 octombrie este sărbătorită Ziua mondială a alimentației. (...) Timp de decenii, lumea a depus eforturi pentru a rezolva problema foametei. Și este puțin probabil că oricare dintre fondatorii ONU s-ar fi gândit atunci când s-a luaat decizia de  se marca ziua că în secolul XXI noi toți în lume vom fi forțaați din nou să luptăm cu amenințarea foametei, mai mult, o foamete artificială!

O foamete de care este responsbilă doar o țară din lume – Rusia – și războiul său terorist împotriva lumii libere.

Când Rusia ne-a blocat porturile ucrainene și a perturbat lanțurile de aprovizionare, a făcut ca lumea să revină într-o situație ca și cum zeci de ani de muncă pentru securitate alimentară internațională nu au existat”, a afirmat președintele Ucrainei.

“Din fericire, porturile ucrainene au început din nou să lucreze la exporturile de produse din agricultură. Din iulie, am furnizat exact cantitatea de alimente care reface stabilitatea pieței mondiale.

Și deși capacitățile noastre de export sunt încă departe de a fi totale, am reușit să exportăm aproape 8 milioane de tone de alimente pe calea mării – asta înseamnă peste 300 de nave. 60 la sută din acest volum a ajuns în Africa și Asia. Aceasta este misiunea globală a țării noastre: și datorită livrărilor Ucrainei, regiuni întregi din lume își mențin securitatea socială și politică”, a adăugat el.

Zelenski a vorbit și despre limitarea furnizării de energie electrică pentru stabilizarea sistemului, ca urmare  atacurilor rușilor în unele zone ale țării. El a subliniat că întreruperile de curent pentru stabilizarea sistemului pot fi evitate dacă ucrainenii vor economisi energia electrică în orele de vârf. “De exemplu, sâmbătă locuitorii din regiunea Cernihiv și-au redus cu 20 la sută consumul de energie electrică. Vă sunt foarte recunoscător. Și în general, în medie în întreaga țară – cu 10 la sută. Kiev și regiunea – doar 7 la sută. Vă rog să faceți mai mult dacă se poate. Trebuie să reducem consumul de electricitate în intervalul orar 17.00 - 23.00. Este un pas prin care, alături de ceilalți pași, vom asigura eșecul planurilor teroriste ale Rusiei”.


Sursa: Libertatea Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vedeta Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate