Șeful Secției de Chirurgie Cardiovasculară de la la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, Marian Gașpar, este acuzat de luare de mită. Medicul ar fi fost prins în flagrant, în timp ce lua 1.000 de euro, biroul său fiind percheziționat în cursul zilei de luni.

UPDATE: ”În dimineața zilei de 26 septembrie 2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, cu sprijinul ofițerilor D.G.A. București și cei ai Serviciului Județean Anticorupție Arad, au organizat un flagrant pentru depistarea comiterii unei infracțiuni de corupție la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara. În prezent se desfășoară percheziții, în vederea stabilirii situației de fapt și a lămuririi împrejurărilor cauzei, urmând ca persoana vizată să fie condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș pentru a fi audiată în legătură cu presupusa faptă cercetată”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Ofițerii DGA au făcut, luni, percheziții la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, fiind vizat șeful Sectiei de Chirurgie Cardiovasculară, Marian Gașpar .
Acesta ar fi fost prins în timp ce primea 1.000 de euro de la un pacient.
Medicul este dus la audieri.
El este unul dintre ci mai cunoscuți chirurgi cardiologi din Timișoara, iar din 2003 este șef de secție la Institutul de Boli Cardiovasculare.
Sursa: Libertatea Zilei