Reprezentațiile a nouă spectacole de la Teatrul Național din București au fost anulate după ce mai mulți actori au contractat Covid-19, a anunțat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, care a subliniat că „este mai important ca oricând să acultăm sfatul medicilor”.

Reprezentanțiile din perioada 15 - 24 octombrie ale spectacolelor „Orchestra Titanic”, „Trei surori”, „Dumnezeu se îmbracă de la second hand”, „Papagalul mut”, „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”, „Preșul”, „A fost odată în România”, „Noii infractori” și „D-ale Carnavalului” au fost anulate, potrivit TNB.
„Este o veste tristă pentru noi toți și le dorim să treacă repede și cu bine de această boală”, a scris ministrul vineri pe Facebook. „Transparența TNB este de apreciat și îmi doresc să o văd în toate instituțiile de spectacole. Actorii, dar și publicul, trebuie protejați, iar în cazul în care avem de a face cu astfel de situații, reacția rapidă este singura soluție”, a continuat el.
Gheorghiu a subliniat că „este mai important ca oricând să acultăm sfatul medicilor, să apelăm la ei chiar din clipa în care aflăm că suntem pozitivi cu SARS-COV-2 și să nu ne tratăm singuri acasă. Și mai important este să ne vaccinăm. Fiți responsabili și faceți tot posibilul, dragi artiști, să rămâneți sănătoși”, a mai scris el.
Sursa: Libertatea Zilei