Regina Elisabeta a II-a a adus un omagiu incredibilei campanii de vaccinare împotriva Covid-19 din Regatul Unit și a acordat Serviciului Național britanic de Sănătate (NHS) cea mai înaltă distincție civilă, relatează AFP.

Elisabeta a II-a, în vârstă de 96 de ani, a fost însoțită la această ceremonie de fiul său, prințul Charles. Evenimentul a avut loc marți la Castelul Windsor.
La ceremonie a luat parte și May Parsons, infirmiera care a administrat primul vaccin anticovid în lume.
”Suntem extrem, extrem de mândri de desfășurarea campaniei de vaccinare”, i-a spus ea reginei.
”Da, a fost incredibil”, i-a răspuns Elisabeta a II-a.
Regina Elisabeta s-a îmbolnăvit de Covid-19 în februarie. În ultima vreme, suverana apare tot mai rar în public din cauza unor probleme de mobilitate și este reprezentată de cele mai multe ori de prințul Charles.
George Cross a fost decernată NHS ca recunoaștere a activității uriașe pe care a depus-o de la înființare, în 1948. NHS, o mândrie a britanicilor, asigură îngrijiri gratuite, însă este slăbit de ani de austeritate.
sursa foto: AFP
Sursa: Libertatea Zilei