Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat douăzeci și patru de cetățeni din Bangladesh, India și Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunși într-un automarfar încărcat cu plăci ceramice și într-o autoutilitară, transmite instituția.

Azi noapte, în jurul orei 00:20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, județul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean turc, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculate în Turcia și care se deplasa pe ruta Turcia – Germania.
În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat controlul amănunțit al mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit, ascunși în compartimentul pentru marfă, șaptesprezece cetățeni străini, se arată în comunicatul oficial.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Bangladesh și India și intenționau sa ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.
Tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, în cursul acestei dimineți, în urma unui controlul amănunțit efectuat asupra unui automarfar, condus de un alt cetățean turc, ce transporta plăci ceramice pe ruta Turcia – Germania, au fost descoperiți ascunși, șapte cetățeni din India și Afganistan.
În ambele cazuri sus-menționate, polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa: Libertatea Zilei