Actualitate· 1 min citire

Papa Leon al XIV-lea suferă de cancer pulmonar

Papa Leon al XIV-lea/Profimedia

Papa Leon al XIV-lea/Profimedia

Scris de Andreea Damian Publicat: 14 oct. 2026, 08:07

Vaticanul a anunțat că Papa Leon al XIV-lea suferă de cancer pulmonar și că i-a fost extirpat lobul inferior al plămânului drept. Operația a decurs cu succes și nu au existat complicații.

Papa Leon al XIV-lea a fost supus marți unei intervenții chirurgicale în urma căreia s-a confirmat că suferă de cancer pulmonar. Medicii i-au îndepărtat lobul inferior al plămânului drept. Anunțul a fost făcut de Vatican după operația care a decurs cu succes, fără complicații.

Potrivit comunicatului, diagnosticul de adenocarcinom pulmonar era suspectat încă din timpul investigațiilor preoperatorii și a fost confirmat în timpul intervenției chirurgicale.

Suveranul Pontif, în vârstă de 71 de ani, a petrecut aproximativ trei ore în sala de operație. Intervenția chirurgicală propriu-zisă a durat aproximativ 90 de minute.

Papa a dezvăluit duminica trecută, la prânz, în timpul rugăciunii, că medicii i-au descoperit un nodul mic la plămâni, și că va fi operat.

Înaintea operației, medicii oncologi au dat asigurări că, și dacă nodulul s-ar dovedi canceros, prognosticul Papei este "excelent", deoarece nodulul este îndepărtat într-un stadiu incipient.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vedeta Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate