Actualitate· 2 min citire

Fraudă informatică la nivel înalt. Percheziții la angajații unei case de pariuri

Fraudă informatică la nivel înalt. Percheziții la angajaţii unei case de pariuri

Fraudă informatică la nivel înalt. Percheziții la angajaţii unei case de pariuri

Scris de Andreea Ionescu Publicat: 11 oct. 2022, 16:50

Șase  percheziții au loc marți dimineață, în București și în Ialomița, într-un dosar de fraudă informatică, vizați fiind angajați ai unei case de pariuri care ar fi modificat fără drept cotele de pariuri, facilitând câștigarea a aproape 200 de pariuri sportive în decurs de doi ani.

”Astăzi, 11 octombrie 2022, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, pun în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, în Capitală și județul Ialomița și 26 de mandate de aducere, în Capitală și județele Ilfov și Călărași, emise pe numele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de fraudă informatică. Din datele și probele administrate în cauză de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Sector 2, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 2018 - 2020, 5 angajați, din cadrul unei case de pariuri, având funcția referent statistician, ar fi facilitat câștigarea unui număr de 184 de pariuri sportive, prin modificarea fără drept a cotelor de pariuri”, anunță Poliția Capitalei.

Din cercetări, s-a stabilit că ulterior, aceștia ar fi declararat pariurile ca fiind câștigătoare, cauzând un prejudiciu estimat de aproximativ 315.000 de lei.

Cercetările sunt continuate de  Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă informatică.

Sursa: Libertatea Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vedeta Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate