Actualitate· 2 min citire

Federer, după ultimul meci al carierei: A fost minunat. / Nadal și elvețianul au plâns la ceremonia de la Laver Cup

federer

federer

Vedeta Zilei
Scris de Vedeta Zilei Publicat: 24 sept. 2022, 16:07

Elvețianul Roger Federer a declarat, după ultimul meci al carierei sale, că nu este trist, este fericit pentru tot ce a trăit în tenis și pentru că a avut alături oameni minunați. El a plâns însă de emoție, la fel cum au făcut și alte persoane la ceremonia de la Laver Cup, între care și eternul său rival și prieten Rafael Nadal.

Elvețianul Roger Federer a declarat, după ultimul meci al carierei sale, că nu este trist, este fericit pentru tot ce a trăit în tenis și pentru că a avut alături oameni minunați. El a plâns însă de emoție, la fel cum au făcut și alte persoane la ceremonia de la Laver Cup, între care și eternul său rival și prieten Rafael Nadal.

“A fost o zi minunată. Le-am spus băieților, sunt fericit, nu sunt trist. Este minunat să fiu aici. Mi-a plăcut să îmi leg încă o dată șireturile. Totul a fost ultima dată. Și cu toate meciurile și avându-i pe băieți aici, familia, fanii, prietenii, nu am simțit foarte tare stresul. Sunt fericit că am jucat până la capăt. A fost minunat. Și bineînțeles, să fiu cu Rafa în aceeași echipă și să îi am pe băieți aici, toată lumea să fie aici, toate legendele... Mulțumesc”, a spus Federer la ceremonia de după ultimul meci al carierei sale, la Laver Cup.

Întrebat cât de special a fost să își încheie cariera avându-i alături pe alți titaani ai erei sale – Djokovici, Murray, Nadal, el a răspuns: “Nu am vrut să mă simt singur. M-am simțit singur o secundă, când mi-au spus să ies, dar să spun rămas bun ca echipă – mereu m-am simțit în suflet ca jucător de echipă... Am avut o echipă care a călătorit cu mine în toată lumea. Le mulțumesc tuturor. Și să fiu în echipă cu Andy, Thomas, Novak, Mateo, Cam, Stefanos, Rafa și Casper și de asemenea, cealalată echipă: băieți, sunteți incredibili. A fost o plăcere să joc l Laver Cup. Simt că este o sărbătoare. Am vrut să mă simt astfel la final și este exact cum am sperat”.

“A fost o călătorie perfectă. Aș face-o din nou”, a adăugat el.

Elvețianul Roger Federer a pus capăt, vineri seară, la Londra, unei cariere de legendă, după mai mult de 20 de ani în circuitul ATP. Federer a făcut echipă cu eternul său rival, spaniolul Rafael Nadal, în ultimul meci din carieră, la turneul Laver Cup.

Federer și Nadal au fost învinși de americanii Jack Sock și Frances Tiafoe, scor 4-6, 7-6 (2), 11-9, în două ore și 14 minute.

Sursa: Libertatea Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vedeta Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate