Liderul USR Cătălin Drulă a precizat că i se pare inacceptabil ca ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu să nu îl demită pe directorul CFR S.A. Alexandru Simu, în condițiile în care acesta este urmărit penal de DNA pentru instigare la abuz în serviciu și instigare la uzurparea funcției.
Liderul USR Cătălin Drulă a precizat că i se pare inacceptabil ca ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu să nu îl demită pe directorul CFR S.A. Alexandru Simu, în condițiile în care acesta este urmărit penal de DNA pentru instigare la abuz în serviciu și instigare la uzurparea funcției.
„Omul lui Grindeanu de la CFR SA, urmărit penal de DNA. Este vorba despre acel Ion Simu sub a cărui conducere Complexul Astoria a ajuns pe nimic la băieții deștepți. Acel Simu de dragul căruia Grindeanu l-a executat din Consiliul de Administrație al CFR SA pe singurul specialist în domeniul feroviar de acolo. Acel Simu care, la marele miting al cămășilor albe al lui Dragnea, suplimenta vagoanele din funcția de director al regionalei CFR Timișoara, ca să aducă mai mulți protestatari la București”, a scris Cătălin Drulă, luni pe Facebook.
El a adăugat că Ministerul Transporturilor a transmis presei doar atât: „Ministerul Transporturilor și Infrastructurii nu exprimă puncte de vedere în legătură cu activitatea instituțiilor statutului român care sunt partea a puterii judecătorești. Totodată, reamintim că reprezentanții consiliului de administrație ai unei societăți au competența de numire a directorului general”. Liderul USR a mai precizat că greșelile de ortografie aparțin autorilor de la MTI.
„Este inacceptabil ca Grindeanu să nu-l demită pe directorul CFR SA. Este de necrezut ca acest personaj să mai ia și o singură decizie (dezastruoasă, că altfel nu știe) pentru infrastructura feroviară din România. Liniștea din biroul lui Grindeanu este asurzitoare. Până acum, pare că îl protejează pe Simu precum Iohannis pe Bode”, a concluzionat Drulă.
Directorul general al CFR S.A. Alexandru Simu este urmărit penal de DNA pentru instigare la abuz în serviciu și instigare la uzurparea funcției,, a anunțat luni DNA. În același dosar erat urmărit penal și directorul general adjunct tehnic Petru Ceșa, acuzat de abuz în serviciu și uzurparea funcției. Cei doi sunt acuzați că au concediat o angajată pe care o suspectau că ar fi dezvăluit în spațiul public ilegalități comise de ei.
Sursa: Mediafax