Chris Rock a reacționat după scuzele lui Will Smith: "Dacă toată lumea afirmă că este o victimă, nimeni nu va mai asculta adevăratele victime"
La câteva zile după ce a vorbit pentru prima dată despre palma primită la gala Oscar și după videoclipul în care Will Smith își cere scuze, Chris Rock s-a referit din nou la incident, scrie revista americană People. Într-un show de stand-up, umoristul a denunțat într-un monolog maniera în care "fiecare persoană încearcă să fie o victimă" în acest caz.
"Dacă toată lumea afirmă că este o victimă, atunci nimeni nu va mai asculta adevăratele victime. Adică pe mine, care am fost pălmuit de Suge Smith", a declarat el referindu-se la Suge Knight, figură a rap-ului și cofondator al Death Row Records, condamnat la 28 de ani de închisoare pentru că l-a ucis pe producătorul rap Terry Carter în 2015.
"Am plecat la muncă a doua zi (după palma primită). Am copii (de hrănit)", a adăugat el. "Oamenii care spun că doar cuvintele pot răni nu au fost niciodată loviți în față".
Will Smith, care și-a șocat fanii și lumea cinematografiei lovindu-l peste față pe Chris Rock pe scena premiilor Oscar în martie, a publicat vineri un videoclip în care îi prezintă scuze umoristului. Vedeta își ceruse scuze printr-un comunicat a doua zi după incidentul care a eclipsat seara Oscar pe 27 martie. Will Smith a detaliat acum sentimentele sale.
"L-am contactat pe Chris și mesajul pe care l-am primit a fost că nu este pregătit să vorbească și când va fi mă va căuta", a spus Smith în videoclipul de aproape 6 minute, difuzat pe rețelele de socializare.
"Așa că îți spun, Chris, că îți cer iertare. Comportamentul meu a fost inacceptabil și sunt aici când vei fi pregătit să vorbim".
Will Smith a prezentat scuze și mamei și fratelui lui Chris Rock, precum și familiei sale, în special soției sale Jada Pinkett-Smith. În acea seară, o glumă a lui Chris Rock despre tunsoarea soției sale, afectată de alopecie - o boală care provoacă căderea părului, despre care ea a vorbit - a declanșat scandalul.
"Mi-am petrecut ultimele trei luni reluând și (încercând să) înțeleg nuanțele și dificultățile a ceea ce s-a întâmplat” în acea zi, a spus Will Smith în videoclipul său.
"Nu voi încerca să analizez totul acum, dar vă pot spune că nu a existat nicio parte din mine care să creadă că acesta a fost modul corect de a mă comporta în acel moment".
Spunând că regretă profund că și-a dezamăgit admiratorii, el a explicat că încearcă "să nu pară că este plin de remușcări fără să-i fie rușine” de el însuși. "Sunt om și am făcut o greșeală și încerc să nu mă consider un nemernic", a conchis el.
Sursa: Mediafax