Curtea Constituțională a admis, cu unanimitate de voturi, o excepție de neconstituționalitate și a constatat că prevederile unui articol din ordonanța Guvernului 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor sunt constituționale în măsura în care nu se aplică în privința polițiștilor.

„În esență, Curtea a constatat că Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 se adresează personalului militar, în timp ce polițiștii se încadrează în categoria personalului civil, potrivit Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, fiind funcționari publici cu statut special, astfel că aplicarea acelorași reglementări pentru stabilirea răspunderii materiale a polițistului nu justifică în mod obiectiv instituirea egalității de tratament juridic”, mai arată comunicatul de presă al CCR.
„Ca atare, sintagma «precum și salariaților civili din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2» din cuprinsul art. 9 al Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 este neconstituțională prin raportare la categoria socioprofesională a polițiștilor”, mai precizează Curtea Constituțională.
Sursa: Mediafax