Un român care voia să iasă din țară la volanul unei mașini a fost prins, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, că folosea un permis de conducere fals, pe care susține că l-a cumpărat cu 2.000 de euro din Germania.

Românul are 36 de ani și conducea un autoturism înmatriculat în Germania, a informat, marți, Poliția de Frontieră Arad.
"La controlul specific, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate și un permis de conducere cu însemnele autorităților din Grecia. Cu ocazia verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Persoana a declarat că a obținut permisul de conducere contra sumei de 2.000 de euro de la o persoană din Germania", arată sursa citată.
În urma cercetărilor s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere, astfel că pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Sursa: Libertatea Zilei