Actualitate· 3 min citire

Aproape 100 de milioane de videoclipuri, eliminate de TikTok la nivel global

Aproape 100 de milioane de videoclipuri, eliminate de TikTok la nivel global

Aproape 100 de milioane de videoclipuri, eliminate de TikTok la nivel global

Scris de Andreea Ionescu Publicat: 14 oct. 2021, 12:16

TikTok a eliminat mai mult de 81 de milioane de videoclipuri la nivel global, în decurs de trei luni, pentru nerespectarea regulilor comunității, potrivit unui raport lansat recent.

TikTok a eliminat mai mult de 81 de milioane de videoclipuri la nivel global, în decurs de trei luni, pentru nerespectarea regulilor comunității, potrivit unui raport lansat recent.

TikTok a lansat miercuri Raportul de Aplicare a Regulilor Comunității (Community Guidelines Enforcement Report) pentru trimestrul 2 (aprilie - iunie) din 2021, care detaliază volumul și natura conținutului neadecvat, precum și conturile eliminate de pe TikTok pentru a proteja siguranța comunității și integritatea platformei. TikTok anunță și noi măsuri pentru a proteja oamenii de un comportament abuziv.

Între cele mai importante măsuri prezentate în Raportul de Aplicare a Regulilor Comunității din trimestrul al doilea se află eliminarea a 81.518.334 de videoclipuri la nivel global, în intervalul aprilie - iunie 2021, pentru nerespectarea Regulilor Comunității și a Termenilor Serviciului, ceea ce reprezintă mai puțin de 1% din totalul videoclipurilor încărcate pe TikTok, conform news.ro.

Dintre aceste clipuri, TikTok a identificat și a eliminat 93% în primele 24 de ore din momentul postării și 94,1% înainte de a fi raportate de un utilizator. În plus, 87,5% din conținutul eliminat avea zero vizualizări.

TikTok continuă să facă progrese în identificarea proactivă a comportamentelor care incită la ură, agresiune și hărțuire. De exemplu, 73,3% din videoclipurile care sugerau comportamente de hărțuire și agresiune au fost eliminate înainte de orice rapoartare, comparativ cu 66,2% în primul trimestru al acestui an, în timp ce 72,9% dintre videoclipurile care arătau un comportament negativ au fost eliminate înainte de orice raportare, comparativ cu 67,3% în ianuarie - martie.

Combaterea dezinformării despre COVID-19

TikTok lucrează cu experți în sănătate publică pentru a ajuta comunitatea să rămână în siguranță și informată cu privire la COVID-19 și vaccinuri.

⦁ În al doilea trimestru al anului 2021, centrul de informații COVID-19 a fost vizualizat de 921 de milioane de ori la nivel global, iar bannere care direcționau oamenii către hub au fost adăugate la 1,8 milioane de videoclipuri și vizualizate de 11 miliarde de ori.

⦁ Anunțurile de interes public legate de COVID-19 și hashtagurile legate de vaccinare care direcționează utilizatorii către OMS și resursele locale de sănătate publică au fost vizualizate de 18 miliarde de ori.

⦁ TikTok a colaborat cu NowThis pentru a lansa o serie LIVE în cinci părți numită VIRAL, pentru a educa oamenii despre știința din spatele vaccinurilor COVID-19, pentru a ajuta la uniformizarea accesului la informații, a reduce gradul de neîncredere cu privire la vaccin și pentru a informa comunitatea.

⦁ Platforma a marcat Săptămâna Mondială a Imunizării cu un livestream educațional în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății și o campanie de hashtag care a încurajat oamenii să devină creativi în modul în care împărtășesc motivele pentru care sunt vaccinați.

În perioada aprilie - iunie 2021, au fost eliminate 27.518 videoclipuri pentru dezinformare legat de COVID-19. Dintre aceste videoclipuri, 83% au fost eliminate înainte de a fi raportate, 87,6% au fost eliminate în termen de 24 de ore de la încărcarea pe TikTok și 69,7% au avut zero vizionări.


Sursa: Libertatea Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vedeta Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate