Actualitate· 2 min citire

Activiștii de mediu au vandalizat un tablou al lui Monet: Au aruncat cu piure de cartofi în muzeul Barberini din Potsdam

Activiştii de mediu au vandalizat un tablou al lui Monet: Au aruncat cu piure de cartofi în muzeul Barberini din Potsdam

Activiştii de mediu au vandalizat un tablou al lui Monet: Au aruncat cu piure de cartofi în muzeul Barberini din Potsdam

Scris de Andreea Ionescu Publicat: 24 oct. 2022, 11:43

Activiști ecologiști au aruncat cu piure de cartofi, duminică, în tabloul “Les Meules” al lui Claude Monet, expus la muzeul Barberini din Potsdam, relatează Le Figaro.

Activiști ecologiști au aruncat cu piure de cartofi, duminică, în tabloul “Les Meules” al lui Claude Monet, expus la muzeul Barberini din Potsdam, relatează Le Figaro.

Îmbrăcați în negru și purtând veste portocalii, cei doi activiști au aruncat cu piure în tablou, după care s-au pus cu spatele la perete, cu o mână lipită de perete. “Trebuie să aruncăm cu piure în tablou ca să ascultați? Acest tablou nu va mai valora nimic dacă va trebui să ne luptăm pentru a găsi ceva de mâncare”, a spus unul dintre activiști.

În urmă cu zece zile, activiști ecologiști au stropit cu supă de roșii capodopera lui Vincent Van Gogh “Floarea-soarelui”, la National Gallery din Londra.

Tabloul lui Monet nu a fost ales întâmplător: “Monet iubea natura și a capturat frumusețea sa fragilă în operele sale. De ce se tem mai multe persoane că una dintre aceste imagini poate fi deteriorată decât de distrugerea în sine a lumii noastre?”.

Un activist a explicat motivul gestului de protest: “Oamenii mor de foame, de frig, oamenii mor. Trăim o catastrofă climatică. Și voi vă temeți de o supă de roșii sau de un piure de cartofi pe un tablou. Știți de ce ne este nouă teamă? Ne este teamă de faptul că oamenii de știință explică faptul că nu ne vom putea hrăni familiile după 2050”.

Tabloul era protejat de un geam, a precizat muzeul, menționând că pictura nu a suferit nicio daună.

Cei doi activiști au fost arestați și vor face obiectul unei anchete.


Sursa: Libertatea Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vedeta Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate