Actualitate· 1 min citire

Accident grav pe autostrada Arad-Timișoara. Un TIR încărcat cu mase plastice a luat foc

Accident grav pe autostrada Arad-Timișoara. Un TIR încărcat cu mase plastice a luat foc

Accident grav pe autostrada Arad-Timișoara. Un TIR încărcat cu mase plastice a luat foc

Scris de Andreea Ionescu Publicat: 21 sept. 2022, 17:25

Accident grav pe autostrada Arad-Timișoara. Un TIR încărcat cu mase plastice a luat foc

Traficul rutier pe autostrada A1 Deva -Nădlac a fost deviat prin localitatea timișeană Orțișoara, după ce un tir încărcat cu deșeuri de mase plastice a luat foc, miercuri, pe sensul de mers Arad-Timișoara.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiș, Elena Megherea, a declarat că prin apel 112 a fost anunțată producerea unui incendiu la un autotren, pe A1 la km 508.

„La sosirea forțelor de intervenție la fața locului s-a constatat faptul că remorca autotrenului ardea generalizat. Capul tractor al autotrenului a fost decuplat. Autotrenul era încărcat cu deșeuri de mase plastice. Nu s-au înregistrat victime”, a precizat Elena Megherea, conform Agerpres

Au fost alertate Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara și Punctul de lucru Pișchia, iar la locul evenimentului au fost trimiși doi ofițeri și 11 subofițeri, cu o autospecială de serviciu, o autospecială de primă intervenție și comandă și două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

SURSA: ISU Timiș


Sursa: Libertatea Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vedeta Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate