După aproape trei decenii, românii din anumite zone ale țării vor avea din nou ocazia să vadă o eclipsă de Soare, un fenomen rar care va avea loc pe 12 august. Deși nu va fi totală în România, momentul rămâne unul spectaculos, vizibil pentru scurt timp, chiar înainte de apus.
Administrația Zelenski primește o nouă lovitură, după ce mai multe instituții media au publicat o investigație blocată de instanță, care îl vizează pe fratele șefului Biroului de Investigații de Stat, echivalentul DNA‑ului din România. Cazul vine într-un moment extrem de delicat pentru președintele Volodimir Zelenski, care este deja vizat de proteste ale militarilor și societății civile, după recenta demitere a ministrului Apărării
Tragerea la sorți pentru pentru stabilirea programului ediției 2026-2027 a Ligii a II-a va avea loc miercuri, 22 iulie, informează Federația Română de Fotbal pe site-ul său oficial.
Biserica Ortodoxă Română este în doliu după moartea părintelui protosinghel Serafim Mihali, starețul Mănăstirii Bisericani din județul Neamț. Acesta s-a stins din viață la vârsta de 63 de ani, lăsând în urmă o activitate de peste trei decenii dedicată vieții monahale și restaurării unuia dintre cele mai vechi așezăminte religioase din Moldova.
Negocierile pe marginea noii legi a salarizării unitare au intrat într-o fază de alertă maximă. Ministerul Muncii a transmis oficial draftul de proiect către partenerii sociali cu doar o oră în urmă, documentul oficial dezvăluind modificări drastice aduse grilelor de calcul și sistemului de sporuri.
Mulți români sunt convinși că, dacă nu sunt asigurați în sistemul public de sănătate, nu mai pot beneficia de consultații sau analize gratuite. În realitate, legislația aflată în vigoare și în 2026 le oferă acces la un pachet minimal de servicii medicale decontate de stat, iar în anumite situații pot primi chiar și bilete de trimitere pentru investigații suplimentare.
Un bărbat care își etala în mediul online stilul de viață luxos, cu mașini scumpe, vacanțe exotice și teancuri de bani, a ajuns în atenția inspectorilor ANAF și ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală. În urma verificărilor, autoritățile susțin că acesta ar fi coordonat un mecanism complex de evaziune fiscală, care ar fi produs un prejudiciu estimat la aproximativ 4,6 milioane de lei.