Un român şi trei cetăţeni francezi, bănuiţi de braconaj, au fost reţinuţi după ce au fost prinşi în flagrant de poliţiştii din Bistriţa-Năsăud.
Aceştia ar fi participat la mai multe sesiuni de vânătoare neautorizate şi ar fi împuşcat şase căpriori. Trofee şi piei ale animalelor braconate au fost găsite la locuinţa cetăţeanului român.
Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii Serviciul pentru Acţiuni Speciale Bistriţa-Năsăud au prins în flagrant delict, miercuri seara, mai multe persoane care ar fi participat la activităţi de braconaj, în comuna Sânmihaiu de Câmpie.
Astfel, luptătorii de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale au prins în flagrant un bărbat de 44 de ani, din Sânmihaiu de Câmpie, şi trei cetăţeni francezi, cu vârste cuprinse între 51 şi 74 de ani, care ar fi participat la o partidă ilegală de vânătoare. Totodată, doi dintre cetăţenii francezi aveau la ei două arme letale, de vânătoare, care ar fi aparţinut bărbatului din Sânmihaiu de Câmpie.
Cazul a fost preluat de poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, iar, din investigaţiile făcute până în prezent, a reieşit faptul că, în perioada 19-21 septembrie, cei patru ar fi mai desfăşurat 6 acţiuni de vânătoare neautorizate şi ar fi împuşcat 6 căpriori, pe care ulterior i-ar fi transportat la locuinţa cetăţeanului român.
De asemenea, în timpul acţiunilor de vânătoare, cei trei cetăţeni francezi ar fi deţinut, purtat şi folosit o altă armă letală de vânătoare, care le-ar fi fost pusă la dispoziţie de către bărbatul din Sânmihaiu de Câmpie.
La domiciliul acestuia, au fost descoperite şi ridicate 6 trofee, carnea şi 4 piei provenite de la căpriorii braconaţi, 5 arme deţinute legal şi care ar fi fost folosite la acţiunile de braconaj, precum şi un autovehicul care ar fi fost folosit la acţiunile ilegale de vânătoare.
Cei patru bărbaţi au fost duşi la sediul Poliţiei, iar, în urma audierilor, au fost reţinuţi. Joi, ei vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea dispunerii unor măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă fără drept, braconaj şi transportul vânatului dobândit în urma unor activităţi de braconaj.
Sursa: Libertatea Zilei