Britney Spears obţine un ordin de restricţie contra fostului soţ Jason Alexander

Jason Alexander va trebui să nu se apropie de Britney Spears la mai puţin de 100 de metri şi de domiciliul ei timp de trei ani, a decis un tribunal din SUA.

Jason Alexander a fost inculpat luni pentru hărţuire de un tribunal din Statele Unite, după ce a pătruns pe proprietatea unde avea loc nunta cântăreţei Britney Spears filmându-se în direct pe Instagram. 

Joi, Jason Alexander, prieten din copilărie cu artista, cu care a fost căsătorit pentru scurt timp în 2004 (timp de doar 55 de ore), a încercat să pătrundă în locuinţa lui Britney Spears în timpul pregătirilor de nuntă, laThousand Oaks, în California.

Potrivit documentelor judiciare de la tribunalul comitatului Ventura, jason Alexander, care a apărut prin intermediul platformei Zoom din închisoare, a fost acuzat de hărţuire şi de violare de domiciliu, vandalism şi asalt. El a pledat nevinovat şi judecătorul a emis un ordin de restricţie prin care i-a cerut să stea la mai mult de 90 de metri de cântăreaţă. 

Cauţiunea a fost fixată la 100.000 de dolari şi o audiere a fost programată pentru miercuri. 

Potrivit serviciilor şerifului, Jason Alexander a fost căutat şi pentru furt, delapidare şi deţinere de bunuri furate.

Avocatul lui Britney Spears, Mathew Rosengart, a declarat reporterilor că este „mulţumit” de modul în care departamentele şerifului din comitatul Ventura au răspuns la această „chestiune gravă”.

Jason Alexander a fost arestat rapid în timpul intruziunii sale, apoi arestat de serviciile şerifului din comitatul Ventura pentru „agresiune gravă, vandalism şi intruziune”, potrivit Fox News.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI