Eurovision 2026 | Alexandra Căpitănescu s-a calificat în marea finală. Moment de excepție pe scenă VIDEO

Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României la Eurovision 2026, a urcat joi seară pe scena de la Viena, în cea de‑a doua semifinală a concursului, transmisă în direct la TVR 1.

 

Alexandra Căpitănescu și trupa sa au avut o prezenţă electrizantă cu piesa „Choke Me” şi şi-au încheiat show-ul în uralele publicului, reuşind să se califice pentru marea finală.

Artista a intrat în competiție cu numărul 03, iar România contează pe voturile diasporei din țările care participă la această rundă, precum Bulgaria, Franța, Cipru sau Austria, potrivit TVR Info.

Cu o voce puternică și un show intens, Alexandra Căpitănescu se numără printre favoriții semifinalei, fiind considerată de mulți fani un posibil „dark horse”, o concurentă cu șanse reale să surprindă și să avanseze în finală. Pentru a putea ajunge în marea finală din 16 mai, sprijinul românilor din străinătate este esențial.

Semifinala a început la ora 22.00, iar reprezentanta României a fost a treia în ordinea intrării în concurs. 

Ordinea de intrare în finala Eurovision 2026:

Sâmbătă, 16 mai, România va urca pe scenă de pe poziția 24, din 25, fiind penultimul act al serii. Această plasare oferă un avantaj, melodia fiind interpretată chiar înainte de marea încheiere susținută de țara gazdă, Austria. Republica Moldova (poziția 16) intră în a doua jumătate a show-ului, imediat după Franța. Spectacolul va fi deschis de Danemarca.

  1. Danemarca
  2. Germania
  3. Israel
  4. Belgia
  5. Albania
  6. Grecia
  7. Ucraina
  8. Australia
  9. Serbia
  10. Malta
  11. Cehia
  12. Bulgaria
  13. Croația
  14. Regatul Unit
  15. Franța
  16. Moldova
  17. Finlanda
  18. Polonia
  19. Lituania
  20. Suedia
  21. Cipru
  22. Italia 
  23. Norvegia
  24. România 
  25. Austria

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI