UN NOU MECANISM DE STABILIRE A NIVELULUI SALARIULUI MINIM, ADOPTAT DE CAMERA DEPUTAȚILOR

Salariul de bază minim brut pe țară poate fi acordat unui salariat pe o perioadă de maxim 24 de luni de la încheierea contractului de muncă.

Un proiect de lege pentru asigurarea unui nou mecanism de stabilire a nivelului salariului minim a fost adoptat, marți, de plenul Camerei Deputaților.

Proiectul de lege prevede transpunerea prevederilor Directivei 2022/2041 a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 octombrie 2022 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.

Proiectul de lege cuprinde reglementări pentru asigurarea unui nou mecanism de stabilire a nivelului salariului minim.

Salariaţii au acces la o protecţie a salariului minim, sub forma unui salariu minim legal sau sub forma unor salarii şi condiţii decente de muncă stabilite în temeiul unor contracte colective de muncă, acorduri colective sau alte acorduri scrise.

„Salariul de bază minim brut reprezintă suma minimă la care are dreptul salariatul pentru munca prestată, stabilit prin act normativ sau prin contractul colectiv de muncă. Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată reprezintă suma stabilită anual prin hotărâre a Guvernului, (…) corespunzătoare programului normal de muncă, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de trai şi de muncă, în special a gradului de adecvare a salariului minim, în vederea asigurării unui nivel de trai decent.

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte anual prin hotărâre a Guvernului şi se aplică de la data de 1 ianuarie a anului următor, cu actualizarea periodică o dată pe an, după consultarea confederaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional”, stipulează proiectul.

Salariul de bază minim brut, maxim 24 de luni

Salariul de bază minim brut pe țară poate fi acordat unui salariat pe o perioadă de maxim 24 de luni de la încheierea contractului de muncă. După expirarea perioadei de doi ani, salariatului i se acordă un salariu de bază superior celui minim.

„Nerespectarea dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului de bază minim brut stabilit prin act normativ sau a nivelului salarial minim stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil se pedepseşte cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei pentru fiecare persoană pentru care s-a constatat nerespectarea acestor dispoziţii legale, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei”, mai prevede proiectul.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă penală fapta persoanei care, în mod repetat, stabileşte pentru salariaţii încadraţi în baza contractului individual de muncă salarii sub nivelul salariului de bază minim brut prevăzut în această lege.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI