MII DE PERSOANE S-AU ADUNAT LA LONDRA PENTRU A ADUCE UN OMAGIU VICTIMELOR ATACULUI HAMAS DIN 7 OCTOMBRIE

Mii de peroane s-au adunat duminică la Londra pentru a aduce un omagiu victimelor din 7 octombrie, cu o zi înainte de marcarea unui an de la acest atac fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas împotriva Israelului, informează AFP.

Această omagiere a fost organizată de mai multe organizaţii reprezentative ale comunităţii evreieşti, printre care Board of Deputies of British Jews şi Jews Leadership Council.

„Eliberaţi ostaticii acum”, au scandat manifestanţii, care s-au reunit în Hyde Park, cel mai mare parc din centrul capitalei britanice, unde fusese instalată o scenă mare.

 

„Suntem aici pentru a susţine victimele din 7 octombrie. Suntem aici pentru ca lumea să nu le uite”, a declarat Henry Grunwald, preşedintele comitetului organizator.

 

Comemorarea, care a durat peste două ore, a fost ritmată de muzică şi mai multe intervenţii la tribună. Portretele celor 1.205 de persoane ucise în timpul atacului Hamas din 7 octombrie 2023 au fost difuzate pe un ecran uriaş.

 

De asemenea, lumânări au fost distribuite publicului, în memoria victimelor.

 

La 3 octombrie, 97 de persoane continuau să fie ţinute captive de Hamas, dintre care 64 ar fi în viaţă, iar 33 fiind declarate moarte de armata israeliană.

„Astăzi, ne rugăm pentru toate vieţile care au fost pierdute în Israel, dar şi în Gaza şi în Liban”, a declarat de la tribună marele rabin Ephraim Mirvis.

AGERPRES

Foto: (c) Hollie Adams/REUTERS

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI