Gândul zilei
„De n-ar zidi Domnul casă, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte. În zadar vă sculaţi dis-de-dimineaţă, în zadar vă culcaţi târziu, voi care mâncaţi pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul somn, iubiţi ai Săi.” – (Psalmi 126, 1-2), – Părinti Athoniti
Știai că?
Mânia ne biruiește pe toți! Dar să vorbim, după Sfântul Ioan Scărarul, care sunt treptele mâniei. Mânia se împarte în trei feluri; este mânia numită pe grecește holos, care înseamnă „repede”, când omul se mânie repede și tot repede îi trece. Asta nu-i mânie periculoasă. Este ceea ce spune Duhul Sfânt în Psaltire: Mâniați-vă și nu greșiți. Aceasta-i mânia cea firească. A gresit o dată, a cerut iertare, se împacă. Inima omului este împărțită în trei părți: partea mânioasă, partea rațională și partea poftitoare. Această mânie este dumnezeiască, căci din fire este sădită în sufletul omului, să se mânie asupra păcatului. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Mânia ta să nu fie asupra fratelui, ci asupra șarpelui prin care ai căzut”. Când vezi pe un om că te ocărăște sau îți face rău, nu te supăra pe el, că nu-i vinovat el. Nu s-ar fi pus legea iubirii de vrăjmași dacă era așa. Urăște boala lui, nu pe om, că nu-i vinovat omul, diavolul îl îndeamnă. Urăște boala, că boala-i de la draci, ca să-l facă să te urască, să te ocărască, să te păgubească, să te bată. El nu-i vinovat, că omul este făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar cel îndemnat de diavol așa face. Mânia cea dreaptă nu urăste, ci împlinește porunca Domnului, care zice: Iubiți pe vrăjmași voștri. Binecuvântați pe cei ce vă blestemă. Această mânie, holos, este primul grad al mâniei.
A doua treaptă a mâniei este mânia numită catos sau pizmă, pe românește. Acesta-i un șarpe rău. Acesta când a mușcat inima noastră, nu numai că ne mâniem, dar ținem mânie câte o săptămână, două, pe cel care ne-a făcut rău. Aceasta-i grea. Când omul ține mânie și gândeste: „Lasă că-i răstorn eu planul la acela; lasă că am să-i zic eu; lasă că am să i-o fac eu”, și când vei vedea acestea în mintea ta, să știi că ai trecut în treapta a doua a mâniei. Te-a mușcat mai mare balaur de inimă. Și să te duci să ceri iertare, să te împaci cu fratele, zicând: „Iartă-mă, soțule; iartă-mă, soție!”, că dacă nu trece această mânie, nu putem zice „Tatăl nostru”. Atunci ar trebui să ne rugăm așa: „și nu ne iartă nouă, Doamne, greșelile noastre, precum nici noi nu iertăm”. Așa ar trebui să ne rugăm, că dacă nu iertăm, altfel nu putem zice „Tatăl nostru”. În nici un fel de mânie nu putem zice „Tatăl nostru”. Condiția-i pusă de înțelepciunea lui Dumnezeu Cuvântul. Apostolul spune: Soarele să nu apună întru mânia voastră, iar cel ce a trecut în al doilea grad de mânie, nu numai soarele îl apucă cu mânia, îl apucă și două, trei zile, și o săptămână și o lună.
Apoi este mânia cea mai grea decât toate, zacos, care pe românește se cheamă zavistie. Asta-i mai rea decât dracul. Este un drac mai rău decât toți dracii, zavistia. Să ne ferească Dumnezeu de asemenea mânie! Dar de ce se cheamă zacos? Fiindcă zace mult în inima omului. Omul când a ajuns în treapta a treia a mâniei, nu ține mânie numai două-trei zile sau o săptămână, ci ani de zile. S-au văzut oameni bolnavi de această boală, de zavistie, care nici la moartea lor n-au iertat pe fratele. „Uite, cutare a murit, și pe patul de moarte i-a cerut iertare fata sau nepoata, și n-a vrut s-o ierte”. Să ferească Dumnezeu! Acesta-i balaurul zacos sau zavistia, și de acesta arată dumnezeiescul Ioan Gură de Aur că-i mai rău decât satana, în Cuvânt la Saul și la David. Saul era împăratul lui Israel și era bolnav de epilepsie, de duh necurat, că adeseori cădea la pământ și făcea spume la gură, că îl părăsise Dumnezeu de când l-a ucis pe împăratul Ahab. David venea și-i cânta din harpă psalmi și gonea duhul cel rău de la Saul și îl făcea sănătos și se liniștea. Dar Saul îi mulțumea lui David că a scos dracul din el? Nu. Dracul, auzind puterea psalmilor, îl părăsea pe Saul și fugea. Iar Saul se liniștea, dar zavistia din el nu. Căci fecioarele Ierusalimului, după ce au auzit că David, un copil, a bătut pe filisteanul Goliat și i-a tăiat capul și a ridicat ocara dintre fiii lui Israel, ele băteau din tambure și strigau așa: Bătut-a Saul cu miile și David cu zecile de mii. Adică îl lăudau mai tare pe David decât pe Saul. Și de atunci Saul a prins ură, tot din iubirea de slavă, a prins mare zavistie, zicând că de-acum David are să fie împărat. Și atâta zavistie avea, cu toate că David îl tămăduia și izgonea dracul de la dânsul, încât când se scula de jos întreba: „Unde-i David, să-l omor?” Și a aruncat de trei ori cu sulița după David. Pe cine voia să omoare? Pe doctorul lui, care-l făcea sănătos. Ai văzut că dracul se ducea de la Saul, din cauza psalmilor, dar zavistia din inima lui nu se ducea? Voia să-l omoare pe David, ca să nu ajungă împărat. De aceea spun Sfinții Părinți și mai ales Sfântul Vasile cel Mare: „Zavistia este mai rea decât dracul.” Asta-i mânia zacos și când se tulbură omul de zavistie, fierea varsă venin în jurul inimii, că partea cuvântătoare a sufletului este în inimă. Atunci se întunecă rațiunea și creierul și partea sentimentală a sufletului omului și degeaba îi spui că aici este alb, că el vede negru. Nu mai vede bine, fiindcă i s-a întunecat mintea și inima de zavistie. Zacos, adică zace mult în sufletul omului. Zavistia este mai rea decât toate. Numai diavolul este zavistnic și are zavistie de la începutul lumii asupra oamenilor și asupra lui Dumnezeu, dar a omului, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este mai rea decât dracii. Să ne ferească Dumnezeu, că zavistia este un drac care persistă în inima omului și dacă omul nu se mărturisește și nu se roagă lui Dumnezeu să-l izgonească, sunt mulți care nici pe patul morții nu vor să ierte pe cel ce le-a greșit. Aceasta este treapta a treia a mâniei, care este cea mai periculoasă; și acesta este dracul zavistiei, care-i mai rău decât toți diavolii. Deci nu-i de ajuns să zici numai cu buzele: Dumnezeu să te ierte, dar inima ta să fie plină de zavistie și de mânie; aceasta nu-i iertare. Dumnezeu caută la inimă. În zadar ne rugăm, când inima noastră e plină de răutate, de zavistie, de răpire și de toată râvna cea rea. Deci să ne silim cu inima noastră, să o convingem că trebuie să iubim pe fratele nostru și să cerem ajutorul lui Dumnezeu să facem acest lucru și atunci să avem îndrăzneală în rugăciunile noastre către Dumnezeu. Dacă nu, are să se întâmple ce spune Sfântul Isaac Sirul: „Sămânța pe piatră este rugăciunea celui ce are mânie asupra fratelui său.”
Să ne păzească Dumnezeu de tot felul de mânie, dar mai ales de mânia zacos. Amin.
Pilda zilei
Chenzina de plăcere
Un Bătrân vede un diavol trăgând un creștin cu un lanț, târându-l după el… Și zice bătrânul:
«Nenorocitule, ăsta este chipul lui Dumnezeu și e botezat, cum îți permiți să-l ții legat?…». Dar diavolul îi răspunde:
«Părinte, ești orb?!
Nu vezi că nu-i legat? El se ține de lanț, eu doar îl trag!»”.
„Omul are nevoie să înțeleagă că robia lui e liberă! Mântuitorul ne-a dezlegat de puterea vrăjmașului, dar noi nu ne putem rupe de această robie a vrăjmașului pentru că, da, știm că plata păcatului este moartea, dar chenzina e plăcerea. Diavolul ne oferă o chenzină de plăcere și moartea vine de-abia la lichidare.” – Pr.lect.univ.dr. Ioan Valentin Istrati – Constant
Sursa: Realitatea Spirituala