Deputatul Christine Thellmann: Peste două miliarde de lei vor ajunge la profesori pentru prime de carieră didactică și prime de carieră profesională

Deputatul Christine Thellmann a anunțat faptul că profesorii și personalul nedidactic vor primi prime de carieră didactică și prime de carieră profesională în valoare de peste 2 miliarde de lei.

„Investim în educație, investim în noua generație într-un mod responsabil și cu respect pentru cariera didactică. Profesorii și personalul nedidactic vor primi, pentru anul școlar 2023-2024, peste două miliarde lei, din fonduri europene, prime de carieră didactică și prime de carieră profesională!

Astfel, prin Ordinul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene nr. 3956/ 2023, beneficiarii vor opta pentru prime de carieră profesională pentru personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic din învățământul de stat preuniversitar și universitar. Prima de carieră didactică are o valoare nominală de 1.500 lei și se acordă pe suport electronic, ca formă de susținere a activității didactice.”, transmite Christine Thellmann, deputat PNL.

De asemenea, liberala precizează că: „Prima de carieră profesională se acordă sub formă de cursuri de pregătire profesională, inclusiv kituri de pregătire profesională. Limita plafonului anual este de 500 lei/an școlar.”

 

Sursa: Realitatea Din PNL

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI