Spital bombardat în Fâșia Gaza. Sute de oameni au murit

Ministerul Sănătății din Fâșia Gaza, condus de Hamas, susține că cel puțin 500 de persoane au fost ucise într-o explozie asupra Spitalului din Gaza care, potrivit acestuia, a fost provocată de un atac aerian israelian.

Armata israeliană a negat marți responsabilitatea pentru atacul asupra spitalului din Gaza, susținând că informațiile militare au sugerat că spitalul a fost lovit în timpul unei lansări eșuate de rachetă de către grupul militar Jihad Islamic Palestinian, scrie Reuters.

Președintele palestinian Mahmoud Abbas anulează întâlnirea planificată cu președintele Biden după lovitura de la spitalul din Gaza, potrivit unui înalt oficial palestinian, transmite Associated Press.

Un oficial palestinian de rang înalt a declarat că președintele Mahmoud Abbas și-a anulat participarea la o întâlnire programată miercuri cu președintele Joe Biden și alți lideri din Orientul Mijlociu.

Președintele palestinian Mahmoud Abbas a declarat trei zile de doliu în urma atacului aerian asupra spitalului Al Ahli din Gaza, relatează presa de stat palestiniană, potrivit BBC.

Alte surse de pe X Twitter afirmă în urmă cu 26 de minute de la ora publicării articolului nostru că Spitalul național baptist Al-Ahli din Gaza tocmai a fost bombardat de un atac aerian israelian fără niciun avertisment prealabil

Un nou raport vorbește de cel puțin 900 de persoane care au murit în urma acestei lovituri aeriene, multe dintre victime femei și copii.

Fotografiile din Gaza arată focul care a cuprins holurile spitalului, sticlă spartă și părți de corpuri împrăștiate în toată zona, scrie presa britanică.

Sute de persoane căutau adăpost la Spitalul al-Ahli în momentul exploziei.

Dacă se confirmă, atacul asupra spitalului al-Ahli din orașul Gaza ar fi de departe cel mai devastator atac aerian israelian în cele cinci războaie purtate din 2008 încoace.

Armata israeliană a declarat că analizează raportul.

 

 
 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI