„Asia Express” 2026 pornește pe Drumul Mătăsii. Unde se va filma sezonul 9 al show-ului

S-a aflat locația sezonului 9 al emisiunii Asia Express 2026. Concurenții vor pleca pe Drumul Mătăsii.

Drumul Mătăsii nu a conectat doar continentele, a remodelat însăși călătoria umană, lăsând o moștenire atât de profundă încât lumea nu a mai fost la fel. Acest lucru îl promite și experiența din Asia Express 2026. O călătorie care schimbă perspective, o călătorie după care, la nivel personal, nu mai ești niciodată la fel.

„Sezonul cu numărul nouă Asia Express pornește pe „Drumul Mătăsii”, o rută epică care îi va purta pe concurenți prin Uzbekistan și China, într-o călătorie care nu e doar despre distanțe și probe, ci despre întâlnirea a două lumi cu diferenţe culturale uriaşe, despre oameni şi obiceiuri văzute dincolo de clișeele turistice”, este anunțul făcut pe rețelele sociale.

Cu cine va merge Gabriel Torje la Asia Express 2026

Gabriel Torje va participa la Asia Express 2026 alături de fostul luptător de stil greco-roman Alin Alexuc, care a participat la multe competiții internaționale. Emisiunea va fi filmată peste câteva luni, iar în toamnă, va fi difuzată la Antena 1.

Alin Alexuc are un palmares impresionant în luptele greco-romane. De-a lungul carierei, el a reprezentat România la patru ediții ale Jocurilor Olimpice: Jocurile Olimpice de la Londra 2012, Jocurile Olimpice de la Rio 2016, Jocurile Olimpice de la Tokyo 2021 și Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Prezențele constante la cel mai înalt nivel competițional reflectă stabilitatea și continuitatea performanței sale sportive.

Ultimul sezon și câștigătorii

Formatul a revenit la denumirea Asia Express odată cu sezonul 7, care a avut loc în Thailanda, Malaezia și Indonezia.

Cel mai recent sezon, al optulea, a dus concurenții prin Filipine, Vietnam și Coreea de Sud, finala fiind organizată la Seul. Trofeul a fost câștigat de echipa formată din Dan Alexa și Gabi Tamaș.

Noul sezon se anunță unul dintre cele mai spectaculoase de până acum, atât prin traseul ales, cât și prin provocările pregătite pentru concurenți.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI