Artista de muzică populară este vizată într-o cerere de comisie rogatorie internațională, formulată de autoritățile din Serbia, într-un caz ce vizează încălcarea legislației privind drepturile de autor pe teritoriul statului sârb, scrie cancan.ro.
Potrivit sursei citate, justiția de peste graniță încearcă să ajungă oficial la Vlăduța Lupău, iar procedura a ajuns pe masa instanțelor din România.
Se pare că există și un mandatului de aducere, dar Vlăduța Lupău este de negăsit în această perioadă. Anchetatorii au luat legătura cu mama cântăreței, care a declarat că fiica sa se află în concediu medical și că se află într-o altă localitate. Femeia nu a putut preciza adresa exactă unde se află Vlăduța Lupău, împreună cu soțul și cei doi copii ai lor.
„În ceea ce o privește pe intimată, din procesul verbal de executare al mandatului de aducere emis la adresa din #### #####, aceasta nu a fost identificată la domiciliu, s-a luat legătura cu mama intimatei care a relatat că intimata este în concediu medical și a precizat că locuiește fără forme legale pe raza Mun. Cluj Napoca, fără a se cunoaște nr. imobilului”.
Chiar dacă, momentan, procesul a fost mutat din penal în civil, problemele Vlăduței Lupău sunt departe de a se fi încheiat. Autoritățile din Serbia continuă demersurile, iar justiția română trebuie să decidă dacă va da curs solicitărilor externe.
Sursa: Tabu.RO
