Tensiunile dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au reapărut în spațiul public, în urma unor declarații recente.
Invitată în platoul emisiunii Spynews TV, Alina Sorescu a făcut dezvăluiri cumplite despre comportamentul pe care susține că l-ar avea Alexandru Ciucu față de ea. Artista susține că fostul soț îi face probleme în ceea ce privește activitățile pe care le organizează pentru fetițele lor, ar fi ajuns inclusiv la amenințări și ar fi încercat să îi influențeze pe cei din jurul lor.
„El are o dorință de atenție foarte mare. Chiar face presiuni asupra multor oameni, unde știe că mi-e bine, sau niște situații unde ar trebui să fie ceva clar, fie că este vorba de mine, fie că este vorba de fete, de școala fetelor, activitățile lor. Am avut, la un moment dat, chiar în timpul procesului, o situație la Direcția de Protecție a Copilului. (…) Mereu vine și amenință acolo oamenii. (…) A implicat pe toată lumea. Când vede că e ceva care ar urma să fie stabilit pentru fete, un program sau ceva clar, imediat vine să fie ca el”, a declarat Alina Sorescu, la Spynews TV.
Artista a povestit că fostul ei soț îi face probleme în special atunci când este vorba despre activitățile pe care trebuie să le desfășoare fiicele lor.
„În continuare avem aceleași obstacole. Chiar acum, pentru că a fost început de an școlar și a trebuit să înscriem fetele. La orice ține de program, de a ne așeza (n.r. – ar interveni Alexandru Ciucu). Totul se întâmplă în continuare în urma mea. Simt că este în umbră și mă urmărește”, a mai declarat artista.
Alexandru Ciucu a fost contactat de jurnaliști, însă nu a dorit să vină cu o replică pentru mama fetițelor sale, după acuzațiile aduse de aceasta.
„N-am ce să comentez. Nu vreau să vorbesc. N-am ce să declar”, a spus Alexandru Ciucu pentru Spynews.ro.
În cadrul unui interviu acordat recent, Alexandru Ciucu a dezvăluit că speră să se liniștească situația tensionată cu fosta lui soție, Alina Sorescu.
„Eu sper să se liniștească lucrurile. Nu văd ce ar mai fi de războit. Sper să se liniștească lucrurile. Nu-mi doresc să continuăm starea asta de animozități.”
În ceea ce privește comunicarea cu Alina Sorescu, Alexandru Ciucu a precizat că ei discută doar despre cele două fiice pe care le au împreună, Carolina și Raisa.
„Legat de fete să spunem așa strictul necesar ca să fie bine copiilor.”
Sursa: Tabu.RO
