Katy Perry a vorbit pentru prima dată despre relația sa cu fostul premier canadian Justin Trudeau, după ce a primit o cerere în căsătorie chiar în timpul unui concert.
Potrivit RadarOnline.com, artista de 40 de ani a fost nevoită să respingă propunerea fanului, mărturisind public că are deja o relație cu politicianul de 53 de ani, despre care se speculează încă din vară.
În timpul concertului susținut luni seară la Londra, parte a turneului său Lifetimes Work Tour, Katy Perry a fost surprinsă de un fan care i-a cerut mâna pe scenă. Râzând, artista i-a răspuns:
„Aș fi vrut să mă întrebi asta acum 48 de ore.”
Apoi a continuat, făcând o aluzie directă la noua sa relație:
„Londra, Anglia, sunteți așa plini de energie într-o seară de luni, după o zi întreagă de muncă și școală? Nu e de mirare că mă îndrăgostesc mereu de englezi… dar nu mai e cazul acum.”
Declarația vine după ce presa internațională a dezvăluit că artista și Justin Trudeau ar fi început să se întâlnească în iulie, la scurt timp după ce Katy a anunțat despărțirea de logodnicul ei, actorul Orlando Bloom.
Cei doi au fost văzuți luând cina împreună într-un restaurant din Montreal, iar ulterior, fotografii publicate săptămâna trecută i-au surprins îmbrățișați și sărutându-se pe iahtul cântăreței.
Sursa: Tabu.RO
