PROTEST AL SINDICATELOR ENERGETICA DIN CAUZA NOII LEGI A PENSIILOR

Sindicaliștii spun că noua lege mărește stagiul de cotizare pentru aceștia și impune un prag de vârstă de minim 45 de ani pentru pensionare.

Federația Sindicatelor Energetica va protesta, miercuri, de la ora 11:00, în fața Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, din cauza noii Legi a pensiilor intrată în vigoare de la 1 septembrie.

Actul normativ pune în pericol lucrătorii din domeniul nuclear integrat, în opinia sindicaliștilor, în special pe cei care activează în domeniul pulberii dioxidului de uraniu, respectiv fabrica Feldioara, şi pe cei care activează în fabrica de combustibil nuclear Mioveni.

Sindicaliștii spun că noua lege mărește stagiul de cotizare pentru aceștia și impune un prag de vârstă de minim 45 de ani pentru pensionare.

Prag minim de vârstă

În acest context, sindicatele din energie solicită menţinerea stagiului de cotizare şi a condiţiilor de pensionare pentru Zona I şi II de expunere la radiaţii reglementate în legislaţia anterioară – astfel cum au fost recunoscute acestea în legislaţia românească din 1990 şi până la intrarea în vigoare a noii Legi a pensiilor.

„Actuala Lege a pensiilor a adăugat nu mai puţin de şapte ani pentru zona I de radiaţii şi 10 ani pentru zona II pentru ca aceşti lucrători să poată beneficia de dreptul la recunoaşterea condiţiilor nocive de muncă (ducând vechimea în zonele de radiaţii la 22 ani în zona I şi 25 de ani în zona II). În plus, ca o condiţie suplimentară, a stabilit un prag minim de vârstă, indiferent de îndeplinirea condiţiei de vechime, pentru a putea beneficia de dreptul la pensie”, explică sindicatele.

Sindicaliștii cer și recunoașterea pentru cei care au lucrat în condiții speciale și deosebite a stagiilor de cotizare din vechea Lege a pensiilor.

„Actuala Lege a pensiilor nu mai recunoaşte stagiile complete de cotizare de care au beneficiat toţi cei pensionaţi anterior datei de 1 septembrie 2024, ducând la discriminări, inechităţi şi diferenţe majore la cuantumul pensiei pentru lucrătorii care au lucrat în condiţii similare (aceeaşi vechime şi aceleaşi condiţii de muncă). Federaţia Sindicatelor Energetica îi aşteaptă în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale pe toţi cei nemulţumiţi de noua Lege a pensiilor! Împreună facem schimbarea!”, se mai precizează în comunicat.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI