DECIZIA UEFA DUPĂ CE SUPORTERII UNGURI ”AU SCANDAT LOZINCI PLINE DE URĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNILOR”

Federația Maghiară de fotbal a fost amendată cu două amenzi totalizând 34.500 de euro, iar suporterii naționalei nu vor avea voie să participe la meciul pe care Ungaria îl va juca în Olanda, după scandările ”pline de ură” la adresa românilor.

UEFA a amendat Federația Maghiară de Fotbal și a interzis accesul suporterilor unguri la următorul meci al naționalei din Liga Națiunilor, în Olanda, după ce, la meciul cu Bosnia-Herțegovina, ”au scandat lozinci pline de ură împotriva românilor”, scrie Hirado.

UEFA a finalizat procedura disciplinară iniţiată din cauza manifestărilor rasiste ale fanilor maghiari, în timpul meciului Bosnia-Herţegovina.

Înregistrările audio şi video au dovedit fără echivoc că sute de suporteri maghiari au scandat lozinci pline de ură împotriva românilor şi sârbilor, motiv pentru care UEFA a implementat sancţiunea de suspendare din luna iunie, potrivit căreia pentru viitorul meci în deplasare al echipei naţionale maghiare nu este permisă vânzarea de bilete pentru sectorul oaspeţilor”, a transmis Federația Maghiară de Fotbal.

Două amenzi de 34.500 de euro în total

Potrivit acesteia, ”decizia disciplinară include şi o amendă de 20.000 de euro, iar din cauza folosirii de dispozitive pirotehnice, Federaţia Maghiară de Fotbal trebuie să plătească şi o amendă de 14.500 de euro”.

Naţionala Ungariei, care în grupa sa se află pe locul trei, mai are anul acesta încă două meciuri în cadrul Ligii Naţiunilor; pe 16 noiembrie va juca în deplasare, în Olanda, la Amsterdam, iar peste două zile, pe teren propriu, în Puskás Aréna, împotriva Germaniei.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI