TRICOLORII, LA PRIMUL ANTRENAMENT ÎNAINTEA MECIURILOR CU CIPRU ŞI LITUANIA

Ședința de pregătire a fost făcută în formulă redusă, în condiţiile în care doar o parte dintre jucătorii convocaţi se află în cantonament la Mogoşoaia.

Sub comanda selecționerului Mircea Lucescu, naţionala de fotbal a efectuat, duminică seară, prima şedinţă de pregătire înainte de duelurile de luna aceasta din Liga Naţiunilor.

România va întâlni Cipru şi Lituania.

Potrivit Federației Române de Fotbal, antrenamentul a fost unul în formulă redusă, în condiţiile în care doar o parte dintre jucătorii convocaţi au ajuns în cantonamentul de la Mogoşoaia.

Antrenamentul pe teren a durat puţin peste 60 de minute, iar până la finalul şedinţei de pregătire, la Mogoşoaia au mai sosit alţi doi jucători: Marius Marin şi Denis Drăguş, completând astfel lotul tricolorilor.

Tricolorii vor înfrunta Cipru (12 octombrie) şi Lituania (15 octombrie), ambele meciuri în deplasare.

Radio România Sport amintește că 25 fotbalişti, 16 care evoluează în străinătate şi 9 de la formaţii din SuperLigă, au primit convocarea.

PORTARI

Florin NIŢĂ (Damac | Arabia Saudită, 26/0), Horaţiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ştefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0)

FUNDAŞI

Andrei RAŢIU (Rayo Vallecano | Spania, 23/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 33/1), Radu DRĂGUŞIN (Tottenham | Anglia, 23/0), Virgil GHIŢĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Alexandru PAŞCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicuşor BANCU (Universitatea Craiova, 41/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6)

MIJLOCAŞI

Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 30/8), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 76/15), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 61/7), Marius MARIN (Pisa | Italia, 24/0), Darius OLARU (FCSB, 22/0), Adrian ŞUT (FCSB, 2/0), Ianis HAGI (Rangers | Scoţia, 41/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 18/1), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 26/5), Alexandru MITRIŢĂ (Universitatea Craiova, 20/4)

ATACANŢI

George PUŞCAŞ (Bodrum | Turcia, 45/11), Denis ALIBEC (Farul Constanţa, 40/5), Denis DRĂGUŞ (Trabzonspor | Turcia, 17/4)

România va întâlni Cipru sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 21:45, pe AEK Arena (Larnaca), şi Lituania marţi, 15 octombrie, de la ora 21:45, pe stadionul Dariaus ir Girėno (Kaunas).

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI