TU DECIZI! NICOLAE CIUCĂ, LA REALITATEA.NET: ”PREZENȚA LUI ILIE BOLOJAN PE LISTA DE PARLAMENTARI ESTE UN PLUS”

Nicolae Ciucă – președintele PNL și candidat la alegerile prezidențiale a fost invitat, miercuri, în emisiunea TU DECIZI!, difuzată la Realitatea.NET, într-o discuție 1 la 1 cu Ana Maria Păcuraru. În cadrul emisiunii, Nicolae Ciucă a abordat politica internă și guvernarea, punând accent pe candidatura lui Ilie Bolojan la alegerile parlamentare. Bolojan, un lider influent în PNL, a demonstrat de-a lungul timpului performanțe notabile în administrația locală.

Întrebat despre candidatura pentru alegerile parlamentare a lui Ilie Bolojan și cum crede că această decizie va influența strategia națională a PNL și colaborarea între filialele locale, dar și conducerea centrală, având în vedere stilul său de leadership, Nicolae Ciucă a spus: „Domnul Ilie Bolojan este un lider local care a performat și care a demonstrat că administrațiile liberale știu ce au de făcut și fac treabă pentru comunități. Noi folosim de fiecare dată, atunci când vine vorba de ce am realizat noi la guvernare sau în administrație, o serie întreagă de exemple, iar Bihorul, domnul președinte Bolojan, Clujul cu domnul primar Boc, Alba Iulia cu domnul Dumitrel, Brașovul cu Adi Veștea, Sibiu cu Daniela  Câmpean, toate acestea reprezintă pentru noi modele și oamenii reprezintă modele.

Până la urmă, pentru fiecare dintre noi, atunci când vrem să facem ceva, folosim modele existente, care sunt palpabile, pe care poți să le explici, pe care poți să le vezi și pe care poți să le atingi.

 
 

Ori, prezența domnului Bolojan pe lista de parlamentari, cred că este un plus în sensul în care, iacătă, după o experiență acumulată de cel puțin 20 de ani în administrație, după o carieră profesională și activitate politică, vine să valorifice acestea și să le materializeze în activitatea parlamentară. Este un lucru foarte bun”.

 

 
 
 

Sursa: Realitatea Din PNL

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI