NICOLAE CIUCĂ, MESAJ DE ULTIM MOMENT PE FACEBOOK: ÎN POLITICA ROMÂNEASCĂ E NEVOIE DE ONOARE, DE ÎNCREDERE

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă, candidatul partidului la cea mai importantă funcție în stat, că nu este ”ceea ce se cheamă un om politic de carieră”, întrucât cea mai mare parte a vieţii sale a purtat uniforma Armatei Române. Ma mult, Ciucă spune că renunţarea la cariera militară a fost cea mai grea decizie pe care a luat-o. ”În politica românească e nevoie de onoare, de încredere, de respectul faţă de cuvântul dat”, a mai transmis liderul PNL.

”Nu sunt un om politic obişnuit, adică ceea ce se cheamă un om politic de carieră. Am purtat o viaţă întreagă uniforma Armatei Române şi aceea a fost cariera pe care am urmat-o, treaptă cu treaptă. În politica românească e nevoie de onoare, de încredere, de respectul faţă de cuvântul dat. Trecerea de la viaţa în uniformă la cea civilă nu a fost uşoară, dar am continuat să îmi respect jurământul şi să îmi fac datoria”, a scris, miercuri, pe Facebook, Nicolae Ciucă.

”În slujba țării”. Cronica lui Dinescu: E absolut înduioșător cum s-a îndrăgostit de soție, cum a văzut-o acum 41 de ani prin gardul dintre licee

Liderul PNL a distribuit din nou link-ul către cartea sa, ”În slujba ţării”, unde oferă detalii despre viaţa şi cariera sa.

Cartea de peste 240 de pagini a fost lansat duminică, 8 septembrie, în cadrul unei emisiunii televizate. 

 

Ion Cristoiu recomandă cartea lui Nicolae Ciucă: ” Este un om așezat. Eu vă recomand, eu am citit-o. Merită

 
 

Sursa: Realitatea Din PNL

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI