DONALD TRUMP SUSȚINE CĂ CERINȚELE LUI VLADIMIR PUTIN PENTRU A ÎNCETA RĂZBOIUL DIN UCRAINA SUNT INACCEPTABILE

Donald Trump a declarat, în cadrul dezbaterii cu președintele american Joe Biden, că cerințele lui Vladimir Putin pentru a înceta războiul din Ucraina sunt inacceptabile, scrie BBC.

Prima dezbatere televizate dintre Joe Biden și Donald Trump a avut loc joi, 27 iunie. Dezbaterea le-a oferit alegătorilor o imagine de ansamblu a celor mai vârstnici doi candidați care se confruntă pentru a obține cea mai înaltă funcție a țării.

Când a fost întrebat despre cerințele pe care Vladimir Putin le are pentru a înceta războiul din Ucraina, fostul președinte american Donald Trump a spus „Nu, sunt inacceptabile”. De asemenea, tot în cadrul dezbaterii, Donald Trump a spus că, în cazul în care va câștiga alegerile, va rezolva conflictul înainte de a prelua funcția.

Doi consilieri ai fostului președinte american au înainte un plan care prevede încetarea războiului din Ucraina. Proiectul cuprinde o clauză care prevede furnizarea de asistență militară Kievului doar dacă acceptă negocieri de pace. De asemenea, Rusia va fi avertizată că refuzul participării la negocieri va avea ca efect suplimentarea asistenței militare pentru Ucraina.

Actualul președinte american, Joe Biden, a spus că Vladimir Putin este un criminal de război, întrucât nu intenționează să se oprească cu Ucraina.

În ce condiții Vladimir Putin va înceta războiul din Ucraina

La jumătatea lunii iunie, Vladimir Putin a declarat că va înceta focul și va intra în discuții de pace doar în cazul în care Ucraina va renunța la ambițiile NATO și dacă își va retrage forțele de pe întregul teritoriu al regiunilor Donețk, Lugansk, Herson și Zaporizhzhia din estul și sudul Ucrainei.

„De îndată ce declară la Kiev că sunt pregătiți pentru o astfel de decizie și încep o retragere reală a trupelor din aceste regiuni și, de asemenea, anunță oficial abandonarea planurilor lor de a adera la NATO – de partea noastră, imediat, literalmente, în același timp, minut, va urma un ordin de încetare a focului și de începere a negocierilor”, a spus el.

„Repet, vom face acest lucru imediat. Desigur, vom garanta simultan retragerea nestingherită și în siguranță a unităților și formațiunilor ucrainene”, a adăugat președintele rus.

Sursă: B1TV

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI