Caravana Medicală continuă să aducă speranță pentru românii din orașele și satele defavorizate ale țării! Medicii voluntari au ajuns în județul Galați, în comuna Drăgușeni. Peste o mie de persoane au fost consultate oftalmologic încă din prima zi, iar la final, cei cu probleme de vedere au plecat acasă cu ochelari gratuiți. De la debutul celei de-a doua ediții, Caravana Medicală a trecut prin 11 localități.
Spitalul mobil își face drum către localitățile uitate de autorități, acolo unde oamenii sunt nevoiți să parcurgă kilometri întregi până la cel mai apropiat cabinet medical.
Și de această dată, Caravana Medicală vine în ajutorul pe vârstnicilor și tinerilor cu probleme de vedere. Mulți dintre ei nu au mai fost la consultație de ani de zile.
„Ne pare bine că au venit să ne ajute cu vederea, le mulțumim…totul e gratuit”, a spus un localnic.
În ciuda căldurii excesive din ultimele zile, voluntarii Caravanei Medicale s-au aflat în fiecare zi la datorie. Mulțumirile și zâmbetele oamenilor sunt pentru ei cea mai frumoasă răsplată.
În următoarele zile, Caravana Medicală se va îndrepta către județele Brăila și Tulcea, în comune unde nu există medici de familie. Între timp, voluntarii îi așteaptă pe pacienți și în cele 7 centre regionale recent deschise. Consultația oftalmologică este fără plată, iar ochelarii sunt și ei gratuiți.