Dorin Iacob s-a dezlănțuit împotriva reziștilor lui Coldea: „S-a deschis Cutia Pandorei Statului Paralel!”

Valul de dezvăluiri și acuzații care se revarsă după demascarea caracatiței din jurul generalului Florian Coldea ar trebui să aibă ca efect curățarea societății și politicii românești, este de părere consultantul politic Dorin Iacob, candidat la Primăria Capitalei din partea Alternativa Dreaptă. Într-o intervenție la Realitatea PLUS, acesta a lansat noi acuzații la adresa generalului negru și la adresa oamenilor acestuia, pe care i-a acuzat că s-au comportat ca „niște golani din curtea școlii”.

„S-a deschis Cutia Pandorei Statului Paralel și asta nu poate sa nu aibă efecte asupra alegerilor din România. Asta nu înseamna că operațiunile care se fac anchetele de la DNA vor avea efecte asupra alegerilor sau a unor candidați. Deși într-un stat de drept ar fi normal ca în orice moment în care se documentează o infracțiune, indiferent ce face persoana respectivă, chiar dacă este candidat, să meargă să răspundă în fața organelor de anchetă. 

Cel mai grav lucru pe care-l putem constata este evidența faptului că un partid politic, USR, a fost construit artificial cu ajutorul celor din Statul Paralel, al generalului Coldea. Am dovezi clare când spun acest lucru și este dovada clară a ingerințelor în viata publică și socială a unui stat. Mai periculos este că sunt în legătură și cu interese străine de România, fie ele chiar și ideologice, cum sunt cele din Franța.

Oamenii aceștia sunt șocați și uimiți de ce li se întâmplă, pentru că au mentalitatea unei găști care s-a considerat mai sus de lege, s-au crezut protejați din afara țării și invincibili, așa că s-au comportat ca niște golani din curtea școlii. Suntem într-o situația in care România trebuia să-și lămurească statutul și prioritățile în Uniunea Europeană”, a afirmat consultantul politic Dorin Iacob, candidat la Primăria Capitalei din partea Alternativa Dreaptă.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI