Se schimbă vremea radical, în weekend. Anunțul făcut de șefa ANM, Elena Mateescu

Meteorologii anunță că ploile vor continua până la sfârșitul săptămânii, în unele zone din țară. Mai mult decât atât, va ninge la munte, iar în nord-est se vor semnala, trecător, precipitații mixte. Totuși, în weekend se va produce o schimbare.

Vremea ploioasă din timpul săptămânii este din cauza unei zone de presiune scăzută care va continua să afecteze România și în zonele următoare, chiar dacă nu cu o intensitate atât de mare. Prezența unui nucleu de aer rece în altitudine va menține, de asemenea, un grad de instabilitate atmosferică, scrie meteoradar.ro.

În weekend se va încălzi din nou, iar sâmbătă temperaturile vor urca până la 13 – 17°C în cea mai mare parte a țării.

Elena Mateescu, director general al Administrației Naționale de Meteorologie, a anunțat la ce trebuie să ne așteptăm, din punct de vedere al vremii, în perioada următoare. 

”Până vineri dimineață, ora 10:00, vorbim de o informare meteorologică ce vizează în mod deosebit cantitățile de precipitații posibil a se înregistra în toate zonele țării, valorile acestora fiind cuprinse între 10-15 l/mp.

În zona Carpaților Meridionali, în Transilvania și Muntenia putem să consemnăm chiar valori de 25-30 l/mp, izolat peste 40 l/mp.

La altitudini mai mari de 1200 de metri vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent, iar în jumătatea de nord a Moldovei sau în partea de est a Transilvaniei vor fi și precipitații mixte.

Din punct de vedere al regimului de temperaturi, vorbim de o vreme care va fi caracterizată de valori la nivelul maximelor de cel mult 13…14 grade în partea de sud vest, acolo unde și la această oră consemnăm 12…14 grade Celsius, în timp ce în Moldova, în jumătatea nordică, doar 2…3 grade Celsius”, a explicat Elena Mateescu la o televiziune de știri.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI