AVALANȘĂ de mari de dimensiuni la Bâlea Lac. Zăpada a îngropat corturile unor turiști

O avalanșă de mari dimensiuni s-a produs la Bâlea Lac în urma ultimelor ninsori, anunță Serviciul Județean Salvamont Sibiu. Valul de zăpadă a ajuns până în zona de chioșcuri și a îngropat corturile a doi turiști. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.

Potrivit salvamontiștilor, turiștii au avut mare noroc, pentru că în momentul producerii avalanșei nu se aflau în corturi.

„Avalanșa are o coroană foarte mare, de aproximativ 200 de metri. Zăpada a ajuns până la zona de chioșcuri și a îngropat corturile a doi turiști care, din fericire, în acel moment se aflau în cabană la un ceai. Astfel, le-au fost îngropate doar corturile și bagajele. Cei doi nu erau în zona de abrupt, dar totuși zăpada a ajuns până acolo și din câte am văzut, au săpat deja la un metru jumătate, doi metri în zăpadă și încă nu au dat de corturi”, spune Dan Popescu, șeful Salvamont, potrivit Turnu Sfatului.

Acesta revine asupra recomandărilor și le amintește turiștilor că riscul de avalanșă este 4 din 5 și nu se recomandă practicarea sporturilor de iarnă în zonă! De asemenea, turiștilor le este recomandat să nu se aventureze în zonele montane aflate în risc, în această perioadă.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI