Angajații din Ministerul Sănătății protestează la ușa lui Rafila. Ce îi supără pe funcționari

Angajații din Ministerul Sănătății au început nou protest. Aceștia se află pe holurile instituției și refuză să intre în birouri.  

Angajații din ministerul păstorit de Alexandru Rafila protestează pe holurile instituției și refuză să intre în birouri. Motivul care i-a pus pe jar pe angajați se găsește în noua lege care prevede majorarea salariilor din sănătate. 

În proiectul de lege care prevede majorarea salariilor pentru angajații de la casele de sănătate, angajații de la Ministerul Sănătății și cei de la DSP au fost eliminați. Practic, ei nu vor primi nicio majorare salarială.

Aceștia au încercat în nenumărate rânduri să vorbească cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, dar fără rezultat. În urmă cu câteva zile, ministrul de resort a spus că va încerca să ridice acesastă problemă în guvern. 

Angajații se află la ușa ministrului și speră să poarte discuții cu el.

„Sindicatul Naţional din Administraţia Sănătăţii din România anunţă că începând cu data de 23 noiembrie 2023 va protesta, pe o durată nedeterminată, zilnic, între orele 9:00 şi 12:00, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 60/1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice”, a dat publicității, acum două zile.

Le-a ajuns cuțitul la os. Protest uriaș în Capitală. Ambulanțieri din toată țara au intrat în greva foamei

Angajații atrag atenția asupra exodului salariaților în alte instituții publice, din cauza inechității salariale.  

Datorită faptului că nu se aplică în mod corespunzător legea şi există inechitate salarială în sistemul public, situaţia în Ministerul Sănătăţii este dramatică, mulţi dintre salariaţi au plecat către alte instituţii publice sau doresc să plece. Acest lucru va duce la o lipsă de expertiză şi de specialişti la nivelul principalei instituţii din România care coordonează şi propune politici de sănătate publică. Noi, Sindicatul Naţional din Administraţia Sănătăţii din România, solicităm aplicarea prevederilor Legii cadru 153/2017 în integralitatea ei şi eliminarea inechităţilor salariale din sistemul administraţiei publice centrale pentru personalul din cadrul Ministerului Sănătăţii, precum şi stabilirea drepturilor salariale la nivelul maxim de salarizare aflat în plată, aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului. Sperăm că acest protest va trage un semnal de alarmă Guvernului României şi nu va fi nevoie să declanşăm conflictul de muncă„, este menționat în comunicat. 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI