Sindicatele din Administrație: „Politica salarială a Guvernului pune în pericol alegerile din 2024”

Sindicatele din Administrație atrag atenţia că politica salarială discriminatorie a Guvernului creează tensiuni care riscă să ducă la blocarea activităţii unor instituţii cu rol în gestionarea proceselor electorale de anul viitor.

”FNSA solicită adoptarea unui pachet de măsuri legislative care să anuleze restricţiile în aplicarea actualei legi de salarizare, impuse discreţionar unor categorii de salariaţi din sectorul bugetar. Mai exact, solicităm aplicarea în integralitatea ei a LEGII-CADRU Nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, au transmis, miercuri, sindicaliştii FNSA, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, ”Guvernul României trebuie să înceteze amăgirea salariaţilor prin promisiunea unei noi legi de salarizare, justificând că aceasta va elimina discriminările salariale între diferite categorii de salariaţi”.

”În fapt, marea majoritate a discriminărilor din prezent sunt generate de aplicarea diferenţiată şi discreţionară a prevederilor actualei legi, prin OUG-uri succesive care au stabilit derogări pentru unele categorii de salariaţi de la prevederile actualei legi, mai exact raportarea drepturilor salariale la valoarea actuală a salariului minim garantat în plată sau alte drepturi ce derivă din acest principiu al legii. Considerăm că perpetuarea acestor practici înşelătoare va genera, în anul 2024, convulsii sociale şi proteste ample ale salariaţilor”, au mai transmis sindicaliştii.

În plus, atrag atenția sindicaliștii, ”prin legea de austeritate recent adoptată, formula legislativă este susceptibilă de abuzuri deoarece nu sunt definite mecanisme de control specifice, toată contrucţia fiind făcută pe repede înainte, fără consultare”.

”La nivelul instituţiilor din administraţie au fost organizate sau sunt în desfăşurare acţiuni de protest spontane ale salariaţilor, iar în perioada următoare acestea se vor intensifica, până la soluţionarea revendicărilor. În cazul în care Guvernul României va continua politica salarială discriminatorie, tensiunile cumulate riscă să genereze în anul 2024, an cu patru tururi de alegeri, blocaj în funcţionarea instituţiilor responsabile cu organizarea alegerilor”, anunţă sindicaliştii.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI