Ministerul Justiției a criticat dur proiectul. Instituția condusă de Alina Gorghiu a avertizat că impozitarea băncilor nu ar fi o măsură corectă, dar și că proiectul ar putea fi declarat neconstituțional. Mai mult, reprezentanții susțin că ar fi nevoie de un aviz al CSAT pe desființarea unor posturi din sectorul bugetar, iar limitarea la cel mult 1.500 de lei a sporului pentru condiții periculoase ar putea afecta independența magistraților.
Ministerul Justiției a declarat că, în ceea ce privește impozitarea simultană a băncilor pe baza cifrei de afaceri și a profitului, este necesară obținerea unui aviz din partea CSAT, deoarece această măsură ar putea încălca Constituția.
Reprezentanții instituției au făcut și observații cu privire la limitarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare la cel mult 1.500 de lei. Potrivit Ministerului, aplicarea acestei măsuri asupra magistraților ar putea afecta principiile care susțin independența sistemului judiciar, deoarece ar putea amenința securitatea financiară a acestora.
La rândul său, Consiliul Economic și Social (CES) a criticat pachetul de măsuri fiscale care a primit aviz negativ.
„Măsurile de reducere a cheltuielilor sunt neconvingătoare. Guvernul şi-a propus să colecteze 100 de miliarde lei (85%) din mediul privat şi doar 16 miliarde lei (15%) din eficientizarea cheltuielilor publice, or acest dezechilibru trebuie ajustat. Acoperirea deficitului bugetar prin măsuri de creştere a poverii fiscale pentru mediul economic privat s-a dovedit în trecut că a avut un efect contrar, fiind foarte probabil că, în urma acestor măsuri, veniturile la buget să scadă, în loc să crească. Creşterea fiscalității stimulează tendinţele evazioniste, iar autorităţile statului s-au dovedit până în prezent incapabile să ţină sub control fenomenele evaziunii şi muncii la negru”, se arată în documentul CES.