Premierul Marcel Ciolacu a declarat că vrea să treacă o nouă lege a pensiilor prin Parlament, până la sfârșitul acestui an, astfel încât pe 1 ianuarie să intre în vigoare pensiile majorate.
„S-au discutat principiile (legii pensiilor -n.r.). A existat un contract cu Banca Mondială. Au pus trei variante de legea pensiilor. Atât noi, cât şi Comisia considerăm că sunt inechităţi foarte mari în sistem între pensiile foarte mici şi pensiile foarte mari şi normal că se caută – şi Comisia şi toată lumea – caută un echilibru social. Şi măsurile fiscale duc la o echitate socială. Nu pot să măresc TVA-ul, să tai puterea de cumpărare şi a celui cu 1.000 lei şi a celui cu 100.000 lei, în mod egal. Nimeni nu mai acceptă aşa ceva într-o Europa socială. În acest moment, s-au discutat principiile (legii pensiilor – n.r.). Eu doresc, eu, ca prim-ministru, doresc să trec legea pensiilor anul acesta. De la 1 ianuarie vreau să fie în vigoare”, a afirmat Ciolacu, la un post TV.
El a spus că a discutat cu ministrul Fondurilor Europene pe legea pensiilor generale, menţionând că pensiile mici vor fi primele mărite şi nu pot fi crescute cu acelaşi procent şi pensiile mari.
„Astăzi am avut o discuţie cu domnul ministru de la Fonduri şi cu doamna secretară de stat Teodora Preoteasa în ceea ce priveşte discuţiile care au fost pe legea pensiilor generale. Au fost şi discuţii pe legea pensiilor speciale, lucrul acesta îl fac în fiecare zi fiindcă sunt foarte multe provocări şi trebuie înaintat pe fiecare în parte. Avem aceeaşi viziune ca şi Comisia în ceea ce priveşte pensiile generale şi vom merge până la sfârşitul anului, astfel încât la 1 ianuarie să avem o nouă lege a pensiilor. Cu adevărat, este normal şi corect, nu că sunt eu de la un partid social-democrat, ca pensiile mici să fie primele mărite. Nu putem mări cu acelaşi procent pensiile mici, cât şi pensiile mari. Exact ca la sporul de antenă. Nu pot să dau acelaşi procent”, a explicat premierul.
Întrebat în legătură cu faptul că unele pensii vor creşte mai mult şi altele mai puţin şi care vor fi procentele de majorare, Marcel Ciolacu a precizat: „Minimum de procent (cu care vor creşte pensiile – n.r.) va fi inflaţia din anul respectiv”.
„La fel cum am făcut şi anul trecut când era prim-ministru domnul Nicolae Ciucă. Atunci am venit cu un ajutor one off şi, la fel, cele mici au fost favorizate şi cele mari au primit mai puţin, dar toată lumea a primit ceva. Uităm când a intrat PSD la guvernare cum era România? Eram într-o criză socială”, a adăugat Marcel Ciolacu.
Întrebat dacă pensiile vor creşte doar cu inflaţia, premierul a explicat: „Minimum va fi procentul inflaţiei. Vom vedea la sfârşitul anului când vom veni cred că în luna noiembrie cu noua lege”.