PASTILA PENTRU SUFLET

Gândul zilei

„Lucrul lui Dumnezeu este de a dărui harul, iar al tău de a-l primi și a-l păstra!”- Sfântul Chiril al Ierusalimului

Știai că?

Pomelnicul este o listă cu persoane în viaţă sau trecute în veșnicie, al căror prenume îl citește cu voce tare sau în taină preotul la unele slujbe și rugăciuni. Termenul de pomelnic vine de la „a pomeni”, a aduce aminte. Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta! Așadar, pomenirea se face spre a aduce aminte lui Dumnezeu despre cei al căror nume stă scris pe pomelnic, chiar dacă aceștia nu sunt prezenți la acea slujbă, pentru ca Harul lui Dumnezeu să se coboare asupra lor spre iertarea păcatelor și ajutor la diverse trebuințe. Scriem pomelnicul, nu pentru că Dumnezeu ne-ar uita, nu ne-ar mai cunoaște pe noi și nevoile noastre, ci pentru a împlini porunca „Rugați-vă unii pentru alții… căci mult poate rugăciunea celui drept, și pentru a chema în ajutor Harul Sfântului Duh care lucrează în chip minunat și tainic în sfintele slujbe”.

Pilda zilei

Ce-mi este mie lumea aceasta?

Valent, împăratul eretic, trimise într-o zi la Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareii, pe dregătorul Modest, să-l îngrozească cu grele ameninţări, de nu va da biserica dreptcredincioasă în mâinile ereticilor arieni. Atunci Sfântul Vasile a zis lui Modest:

– „Vrei averile mele? Ia-le: pe mine nu mă vor sărăci, pe tine nu te vor îmbogăţi. Zdrenţele de pe mine şi ceasloavele mele chibzuiesc că nu-ţi fac nevoie. De izgonire nu mă tem: tot pământul e al lui Dumnezeu. De caznele la care vei fi vrând să mă pui, nici o grijă nu port, ci mai vârtos ţi-oi mulţumi, căci mai degrabă mă vei trimite astfel la Dumnezeu.”

Modest a mers la împărat şi i-a spus acestea. Împăratul văzând o asemenea mare virtute, a poruncit să-l lase în pace.

Sursa: Realitatea Spirituala

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI